HCL nr. 305 din 19.12.2019

0
HCL nr. 305 din 19.12.2019

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 305 din 19.12.2019

privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unui spaţiu cu destinație cabinet medical

Examinând referatul de aprobare nr. 24191 din 11.12.2019, iniţiat de către Primar – Lucian Ovidiu Micu, precum şi raportul de specialitate nr. 24216 din 12.12.2019- întocmit de către Direcţia Tehnică;

Văzând avizul pentru legalitate nr. 24449 din 16.12.2019 dat de către Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 122 din 16.12.2019 al Comisiei pentru Urbanism şi administrarea teritoriului, precum și avizul favorabil nr. 306 din 16.12.2019 al Comisiei Juridice;

Având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 884/2004 – privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale, ale O.G. nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, ale O.U.G. nr. 83/2000 – privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical;

În baza prevederilor art. 108, alin. (1), lit. b), ale art. 129, alin. (2), lit. c) și alin. (6), lit. a), ale art. 139, alin. (3), ale art. 140, alin. (1), ale art. 303, ale art. 309, alin. 6, art. 297, alin. 1), lit. b), precum și cele ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă Studiul de oportunitate nr. 24190 din 11.12.2019, elaborat de Direcția Tehnică privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unui spaţiu cu destinaţie cabinet medical, conform anexei nr. 2 – parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă concesionarea pentru o durată de 10 ani prin licitaţie publică, a spaţiului format din: Cabinet medical nr. 33 în suprafață de 22,90 mp (etaj I) + cota parte indiviză din suprafeţele comune aferente (holuri, casa scării, grup sanitar, etc =9,16 mp) din cadrul Ambulatoriului de Specialitate din Roman, str. Tineretului, nr. 28, în scopul prestării de servicii medicale sau servicii conexe actului medical, conform anexei nr. 2 – parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă preţul de pornire al licitaţiei de 12 euro/mp/an. Redevenţa licitată se va aplica în mod unitar atât pentru suprafaţa cabinetului medical cât şi pentru spaţiile comune aferente ce vor fi deţinute în concesiune în cotă parte indiviză.

Art. 4 Se dă mandat Primarului Municipiului Roman, prin serviciile de specialitate, de a elabora documentația de atribuire și de a organiza procedura privind concesionarea spaţiului cu destinaţie cabinet medical prezentat la art. 2.

Art. 5 Hotărârea se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului general al municipiului Roman, persoanelor si autorităţilor interesate.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Dana-Lăcrămioara PĂIUȘ

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU