Vasile Ursachi

    1128

    Cetăţean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. nr. 101 din 18.11.2003


    Prof. Dr. în istorie Vasile I. Ursachi a fost director al Muzeului de Istorie Roman vreme de 43 de ani, timp în care a adunat zeci de mii de piese, încât această instituție este în mare măsură opera sa proprie și una dintre cele mai valoroase din România.

    S-a născut pe 30 decembrie 1934, în comuna Havârna jud. Botoşani. A absolvit Şcoala Pedagogică din Şendriceni – Dorohoi, iar între anii 1953 – 1957 a urmat cursurile Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, Facultatea de Istorie. Din anul 1986 este doctor în istorie, cu teza Văleni – o mare necropolă a dacilor liberi, lucrare pentru care a primit Premiul Academiei Române Vasile Pârvan în anul 1991.

    Este Cercetător ştiinţific gradul I, expert în arheologie, membru de onoare al Institutului Naţional de Tracologie, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, al Institutului de Preistorie şi Protoistorie din Cluj-Napoca şi membru de onoare al Institutului de Arheologie din Iaşi.

    Are multe lucrări științifice publicate, putând menționa, pe lângă monografia Văleni – o mare necropolă a dacilor liberi (cimitirul de la Văleni – Botești fiind considerat cel mai mare cimitir dacic descoperit în Romania) și lucrările Zargidava – cetatea dacică de la Brad, Istoria orașului Roman 1392-1992, în calitate de coordonator general, Muzeul de istorie din Roman – 50 de ani precum și zeci de articole de specialitate apărute în diverse publicații din toată țara.

    Organizând Expoziția „Situl arheologic de la Brad” a primit 10.000 USD pentru „cel mai bun proiect de expoziție pe anul 1996”. A susținut sute de conferințe și expuneri cu caracter istoric, a participat la interviuri ori dezbateri în presă, radio și televiziune.

    Este primul doctor în istorie din judeţul Neamţ care a primit, în anul 2004, ordinul Meritul Cultural în Grad de Comandor – cea mai importantă distincţie acordată până acum de Preşedintele României unei personalităţi culturale din Moldova.

    Domnul Vasile Ursachi are şi meritul de a fi făcut din Muzeul de Istorie din Roman, un adevărat altar al culturii şi istoriei locale. Ca director al instituţiei timp de aproape o jumătate de secol a realizat peste 95% din colecţiile Muzeului de Istorie, colecţie care în anul venirii domniei sale la Roman (1957) avea numai 8 piese, în prezent Muzeul numărând peste 250.000 de piese.

    A descoperit peste 300 de aşezări, din diferite epoci, în zona Romanului, a condus peste 25 de şantiere arheologice, a organizat peste 100 de expoziţii temporare la Roman şi 150 itinerante.

    A participat la peste 200 de sesiuni ştiinţifice, la 6 Congrese internaţionale de arheologie unde a susţinut conferinţe şi expuneri cu caracter istoric.

    A publicat peste 10 volume de cercetări arheologice şi monografii, peste 200 de articole şi studii în reviste de specialitate şi cataloage de expoziţii.

    Este preşedintele Societăţii Culturale Roman Muşat şi organizează anual Simpozionul prilejuit de atestarea documentară a municipiului Roman.

    Articolul precedentMelchisedec Stefanescu
    Articolul următorTereza Tamaș Pâslaru