HCL nr. 230 din 28.10.2021

0
HCL nr. 230 din 28.10.2021

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 230 din 28.10.2021

privind valorificarea materialelor lemnoase provenite din vegetația forestieră proprietate publică a municipiului Roman

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând referatul nr. 78630 din 19.10.2021 înaintat de către domnul Leonard Achiriloaei – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialiate nr. 78905 din 20.10.2021 întocmit de către Direcția de Servicii Edilitare;

Văzând avizul pentru legalitate nr. 80157 din 22.10.2021 dat de către Secretarul general al Municipiului Roman, avizul nr 43 din 26.10.2021 al Comisiei pentru administrație publică locală, sport și turism, precum și avizul nr. nr. 243 din 26.10.2021 al Comisiei juridice;

Având în vedere prevederile H.G. nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică și ale art. 129, alin. (2), lit. „d” și alin. 7, lit. „j” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul art. 139, al art. 140, alin. (1), precum şi al art. 196, alin. (1), lit. „a” din același act normativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă valorificarea lemnelor de foc de esență moale provenite din vegetația forestieră proprietate publică a municipiului Roman, după cum urmează:

  • 151,2 m3 – pentru centrala termică, în vederea încălzirii, pe timp de iarnă, a serelor aflate în proprietatea municipiului Roman;
  • 50 m3 – gratuit pentru cazuri sociale (destinate persoanelor aflate în zona majoră de risc social);

Art. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 226 din 26.11.2020 se abrogă.

Art. 3 Primarul municipiului Roman, prin serviciile subordonate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4 Hotărârea se va comunica potrivit legii prin grija secretarului general al municipiului Roman persoanelor şi autorităţilor interesate.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Ionuț-Liviu CIOCOIU

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU