Municipiul Roman, în calitate de beneficiar, anunță începerea proiectului: STAȚII DE ÎNCARCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE” ÎN MUNICIPIUL ROMAN’’ finanțat de MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR prin Administrația Fondului de Mediu  în cadrul Programului privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în localităţi, prin instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală.


Beneficiar: UAT Municipiul Roman
Data începerii proiectului: 09.05.2023
Contract de finanțare nr. 367/GES
Locaţia Proiectului: strStefan cel Mare, nr. 250, Roman, jud. Neamț
Valoarea eligibilă nerambursabilă finanțată de AFM este de 737 920.19 lei

Articolul precedentCREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE ȘI GESTIONAREA INTELIGENTĂ A ENERGIEI ÎN CLĂDIRILE PUBLICE DIN MUNICIPIUL ROMAN – GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.5 ROMAN
Articolul următorCarieră 14.03.2024 – Club Sportiv Municipal Roman organizează EXAMEN PROMOVARE PERSONAL CONTRACTUAL – Serviciul Competiții Sportive – inspector de specialitate I