Muzeograf Minodora Ursachi (22 decembrie 1934 – 18 noiembrie 2017)

1228

Cetăţean de onoare – titlu conferit prin HCL nr. 93 din 18.04.2019

Minodora Ursachi s-a născut pe 22 decembrie 1934 într-o familie de învățători din satul Negrea, comuna Lascăr Catargiu, județul Galați. A urmat cursurile școlii primare în satul natal. În perioada 1946-1953 a fost elevă la Liceul de fete Mihail Kogălniceanu din Galați. Între anii 1953-1957 a urmat cursurile Facultății de Istorie – Filosofie din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.
După absolvirea facultății, alături de soțul domniei-sale, distinsul prof. dr. Vasile Ursachi, Cetățean de Onoare al Municipiului Roman, a avut iniţiativa de a înființa un Muzeu de Istorie la Roman. Până în anul 1968 a fost muzeograf la Muzeul de Istorie din Roman, după care şi-a dorit şi înființarea unui Muzeu de Artă la Roman.
Pentru început, Muzeul de Artă s-a dezvoltat ca o secţie în cadrul Muzeului de Istorie din Roman, din strada Cuza Vodă nr. 33, unde s-a deschis şi prima expoziţie de bază a Colecţiei de Artă. Tot în acest spaţiu, în perioada 1964-1967, au fost prezentate publicului romaşcan numeroase expoziţii personale, retrospective, colective, ale artiştilor din Iaşi, Bacău, Bucureşti, Piatra Neamţ, Roman. La început, Muzeul a avut o singură lucrare: portretul domnitorului Ştefan cel Mare, executat de pictorul Epaminonda Bucevschi, la comanda Episcopului de Roman, Melchisedec Ştefănescu.
Având un sprijin deosebit din partea directorului Muzeului Regional Bacău, istoricul Iulian Antonescu, în anul 1968, Secţia de Artă din cadrul Muzeului de Istorie Roman este transformată în Muzeul de Artă Roman și primeşte un spațiu propriu, în clădirea de pe str. Mihai Eminescu, nr. 3, cunoscută sub numele de Casa Roiu. Pe 15 septembrie 1970 a avut loc inaugurarea Muzeului de Artă, în noul sediu, cu ampla expoziţie retrospectivă Emanoil Bardasare.
În cei 42 de ani în care Minodora Ursachi a fost muzeograful acestei instituții s-au pus bazele colecției de pictură, grafică și sculptură şi s-a creat un fond de carte cu specific de artă. În această perioadă au intrat în patrimoniul muzeului un număr de 669 lucrări de pictură, grafică și sculptură, prin transferuri, donații sau achiziții, 1305 volume de carte și au fost organizate 353 de expoziții, simpozioane și lansări de carte.
A publicat cronici, articole, studii şi comunicări în diferite publicaţii de specialitate. În anul 1999, Minodora Ursachi s-a retras din activitatea de muzeograf prin pensionare, dar a continuat să se implice în mișcarea artistică romașcană prin publicarea a trei volume: Muzeul de Artă Roman – 50 de ani (2007), Identități artistice la Roman (2013) și Fenomenul artistic romașcan (2016).
Pentru întreaga activitate, în anul 2002, la Sărbătoarea culturii romaşcane, a primit Premiul pentru Cultură, iar în anul 2007 a primit Diploma de Recunoştinţă pentru susţinerea cercetării arheologice şi contribuţia adusă la dezvoltarea şi valorificarea patrimoniului muzeal, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la fondarea Muzeului de Istorie Roman.
Minodora Ursachi – o viață dedicată artei și Muzeului pe care l-a slujit până în ultima clipă, lăsând o moștenire de suflet și de neegalat pentru cultura romașcană.
Profesorul Constantin Adamovici spunea despre Minodora Ursachi: „Muzeul de Artă, sălaş de bucuria inimii. De tihnă sufletului. Doamna Minodora Ursachi, om de aleasă delicateţe şi adâncă, reală înţelegere umană. De fiecare dată când treci pragul muzeului, te întâmpină cu puternică voie-bună. „Mama pictorilor romaşcani”, cum o numea regretatul Mihail Simion, a urmat un permanent suiş de studiu atent şi variat în tainele artei. A scris nenumărate articole, studii de artă, a conferenţiat la Roman, Bucureşti, Iaşi, a vernisat zeci, sute de expoziţii. Este autoarea unui sincretism de substanţă al artelor (pictură, poezie, muzică). A lansat numeroşi pictori romaşcani şi din întreg cuprinsul românesc. A descoperit romaşcanilor arta europeană, asiatică, americană. A îmbogăţit substanţial colecţiile Muzeului de Artă. Vernisajele, seratele de muzică, poezie rămân de neuitat.
Dacă Muzeul de Istorie a înrădăcinat în romaşcani fiorul tainic al iubirii de istoria neamului, Muzeul de Artă a Cultivat sensibilitatea inimii. Și să nu uităm: Episcopia, Muzeul de Istorie şi Muzeul de Artă s-au alcătuit în trinitate ce a hrănit haric şi permanent poporul romaşcan. De bună seamă, şi de aceea, noi romaşcanii, suntem altfel”.
Minodora Ursachi a încetat din viață pe 18 noiembrie 2017.

Articolul precedentMauriciu Riegler medic și om politic român, primar de Roman în perioada 1905 – 1907
Articolul următorPublicație căsătorie 30 septembrie 2019