HCL nr. 38 din 21.02.2023

0
HCL nr. 38 din 21.02.2023

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

Nr. 38 din 21.02.2023
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 194 din 21.08.2018 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici, a proiectului şi a cheltuielilor ce vor fi efectuate în cadrul proiectului:
Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Centrului Multicultural „Unirea”, reabilitarea şi modernizarea străzilor şi căilor de acces în Municipiul Roman


Programul Operaţional Regional 2014 – 2020,
Axa Prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii,
Prioritatea de investiții 9b: Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale,
Obiectivul Specific 13.1 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România,
Apel de proiecte: POR/2018/13/13.1/1/7 REGIUNI

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Analizând Proiectul de hotărâre nr. 13534 din 20.02.2023 și referatul de aprobare nr. 13536 din 20.02.2023 înaintate de către dnul Leonard Achiriloaei – Primarul Municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate nr. 13644 din 20.02.2023 al Serviciului Managementul Proiectelor;

Văzând avizul de legalitate nr. 13942 din 20.02.2023 al Secretarului general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 24 din 21.02.2023 al Comisiei pentru buget – finanţe, precum şi avizul favorabil nr. 39 din 21.02.2023 al Comisiei juridice.

Având în vedere Apelul de proiecte nr. 1, Axa Prioritară 13: Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 9b: Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică şi socială a comunităţilor defavorizate din regiunile urbane şi rurale, Obiectivul Specific 13.1 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România;

Luând în considerare prevederile art.10 alin (4) lit.b) din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice;

Ţinând cont de prevederile ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 64 din 9 mai 2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile,

Ţinând cont de prevederile Ordinului 1586/10.08.2022 privind aprobarea metodologiei privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, conform OUG 64/2022 și pentru modificarea Anexei „Ghidul solicitantului, Condiții generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020”, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1021/2015, cu modificările și completările ulterioare,

Ţinând cont de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată,

În baza prevederilor art. 129, alin. 2, lit. “b” , alin. 4, lit. “d”, alin. 7, lit. “n”, ale art. 139, alin 3, lit. a, ale art. 140, alin. 1, precum şi ale art. 196, alin. 1, lit. ”a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. Se modifică articolele 2, 3 și 4 din Hotărârea Consiliului Local nr. 194 din 21.08.2018 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici, a proiectului şi a cheltuielilor ce vor fi efectuate în cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Centrului Multicultural „Unirea”, reabilitarea şi modernizarea străzilor şi căilor de acces în Municipiul Roman” care vor avea următorul conținut:

„ Art. 2 Se aprobă documentaţia tehnico – economică şi indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Centrului Multicultural „Unirea”, reabilitarea şi modernizarea străzilor şi căilor de acces în Municipiul Roman”, conform anexei 1, parte integrantă la prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Centrului Multicultural „Unirea”, reabilitarea şi modernizarea străzilor şi căilor de acces în Municipiul Roman” în cuantum de 14.986.872,05 lei (fără T.V.A.), respectiv 17.812.819,88 lei (inclusiv T.V.A.).

Art. 4. Se aprobă contribuţia proprie în proiect a Municipiului Roman în valoare de 622.937,77 lei (inclusiv T.V.A.), reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Centrului Multicultural „Unirea”, reabilitarea şi modernizarea străzilor şi căilor de acces în Municipiul Roman”, în cuantum de 350.813,92 lei (inclusiv T.V.A.), precum şi cheltuiala neeligibilă în cuantum de 272.123,85 lei (inclusiv T.V.A.).

ART. 2. Se aprobă Devizul general al investiției, conform anexei 2 la prezenta hotărâre.

ART. 3. Se împuternicește Primarul Municipiului Roman – dnul. Leonard Achiriloaei să semneze toate actele necesare implementării proiectului, în numele Municipiului Roman.

ART 4. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Municipiului Roman, Judeţul Neamţ şi publicare pe site-ul propriu al Primăriei Municipiului Roman, Judeţul Neamţ;

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Gheorghe-Ovidiu MĂRTICI

CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 15
Nr. total al aleșilor locali prezenți 15 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 6 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0