HCL nr. 299 din 22.12.2021

0
HCL nr. 299 din 22.12.2021

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 299 din 22.12.2021

privind stabilirea salariilor de bază ale funcţiilor publice şi contractuale din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul de specialitate al primarului și serviciile publice din subordinea Consiliului local al municipiului Roman

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Având în vedere :

  • referatul de aprobare nr. 95909/2021 iniţiat de către Primarul municipiului Roman – domnul Leonard Achiriloaei, precum şi raportul de specialitate nr. 96155/2021 întocmit de Serviciul Resurse Umane, Salarizare şi Direcţia Economică;
  • prevederile Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare ;
  • H.G. nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
  • Luând în considerare procesul-verbal nr. 95745/2021 din care rezultă îndeplinirea condiţiei de consultare a organizaţiilor sindicale şi a reprezentanţilor salariaţilor la nivel de unitate, cu privire la stabilirea salariilor;
  • avizul de legalitate nr. 96497 din 16.12.2021 dat de Secretarul general municipiului Roman avizul favorabil nr. 137 din 20.12.2021 al comisiei pentru buget-finanţe, precum şi avizul favorabil nr. 324 din 20.12.2021 al comisiei juridice;
  • prevederile art. 129, alin. (2), lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

În temeiul art. 139, alin. (1), art. 140, precum și ale art. 196, alin. 1, lit. „a” din același act normativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Începând cu data de 1 ianuarie 2022 se aprobă salariile de bază pentru funcţiile publice şi contractuale din aparatul de specialitate al primarului municipiului Roman și serviciile publice fără personalitate juridică, precum și pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Roman, Direcţiei Administrare Pieţe, Clubului Sportiv Municipal Roman și Direcției Municipal Locato Roman conform anexelor nr.1-5 la prezenta hotărâre.

Art. 2 La data de 01.01.2022, H.C.L. nr. 320 din 19.12.2019, cu modificările și completările ulterioare se abrogă.

Art. 3 Primarul municipiului Roman prin aparatul de specialitate şi serviciile publice din subordinea Consiliului local al municipiului Roman va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4 Hotărârea se comunică, potrivit legii, autorităţilor şi persoanelor interesate prin grija secretarului general al municipiului.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Ionuț CORBU

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU