HCL nr. 240 din 16.10.2019

0
HCL nr. 240 din 16.10.2019

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 240 din 16.10.2019

privind aprobarea rectificării unor contracte de vânzare cumpărare

Examinând referatul de aprobare nr. 19365 din 09.10.2019 iniţiat de către domnul Lucian-Ovidiu Micu – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate nr. 19468 din 10.10.2019 întocmit de către Direcția Juridică și Administrație Publică;

Văzând avizul favorabil nr. 97 din 14.10.2019 al Comisiei pentru urbanism și amenajarea teritoriului, avizul favorabil nr. 241 din 14.10.2019 al Comisiei juridice, precum şi avizul pentru legalitate nr. 19923 din 16.10.2019 dat de Secretarul general al municipiului Roman.

Având în vedere prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale și ale O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, precum și ale H.C.L. nr. 104/14.11.2005 privind reglementarea situației arhivei fostului S.C. GOSCOM S.A. Roman;

Luând în considerare cererea dnului Bădoi Traian Leonida, înregistrată la Direcția Municipal Locato sub nr. 2555/11.09.2019 și la Primăria municipiului Roman sub nr. 18034/23.09.2019, precum și cererea dnei Titarev Margareta, înregistrată la Direcția Minicipal Locato sub nr. 2634/18.09.2019 și la Primăria municipiului Roman sub nr. 18034/23.09.2019;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (14), ale art. 139, alin. 1, ale art. 140, alin. 1, precum şi 196, alin. 1, lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare garaj nr. 22/02.12.1992 încheiat între R.A.G.L.T. și dnul Bădoi Traian Constantin, ce are ca obiect garajul nr. 1 situat în Blocul nr. 1, din str. Vasile Alecsandri, municipiul Roman, județul Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorului, respectiv Bădoi Constantin-Traian în loc de Bădoi Traian, cum greșit s-a menționat.

Art. 2 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare locuință nr. 688/03.05.1991 încheiat între R.A.G.L.T. și dnii Bădoi Traian Constantin și Titarev Margareta, ce are ca obiect apartamentul nr. 18 situat în Blocul nr. 4, sc. B, et. 1, din str. Nicolae Titulescu, municipiul Roman, județul Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorilor, respectiv Bădoi Constantin-Traian și Titarev Margareta în loc de Bădoi Constantin și Titareu Margareta, cum greșit s-a menționat.

Art. 3 Primarul municipiului Roman, prin serviciile de specialitate și Direcția Municipal Locato va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4 Prezenta hotărâre se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului municipiului, autorităţilor şi persoanelor interesate.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Eugen PATRAȘCU

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU