HCL nr. 215 din 30.09.2021

0
HCL nr. 215 din 30.09.2021

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 215 din 30.09.2021

privind aprobarea modificării statelor de funcții, a structurii organizatorice a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman şi înființarea unei linii de gardă pentru pacienții COVID-19

Având în vedere:

  • referatul de aprobare nr. 72677/2021 iniţiat de către Primarul municipiului Roman – domnul Leonard Achiriloaei, precum şi raportul de specialitate nr. 72744/2021, întocmit de Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Direcția Juridică și Administrație Publică;
  • adresele nr. 31723/72356/2021, nr. 31700/72674/2021 și nr. 31636/72675/2021 întocmite de Spitalul Municipal de Urgență Roman;
  • avizul de legalitate nr. 72865 din 24.09.2021 dat de Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 104 din 28.09.2021 al comisiei pentru buget-finanţe, precum și avizul favorabil nr. 232 din 28.09.2021 al comisiei juridice;

Luând în considerare prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale;

  • prevederile art. 129, alin. (2), lit. ”a” și alin. (3) lit. ”c” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul art. 139, alin. (1), al art. 140, alin. (1), precum și al art. 196, alin. (1), lit. ”a” din acelasi act normativ:

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă modificarea anexei nr. 3 a H.C.L. nr. 250 din 17.12.2021, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă modificarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărîre.

Art. 3 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri prevederile H.C.L. nr. 166 din 29.07.2021 se abrogă.

Art. 4 Se aprobă înființarea unei linii de gardă pentru pacienții COVID- 19.

Art. 5 Primarul municipiului Roman prin Spitalul Municipal de Urgenţă Roman va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Hotărârea se comunică, potrivit legii, autorităţilor şi persoanelor interesate prin grija secretarului general al municipiului.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Ionuț-Liviu CIOCOIU

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU