ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 200 din 30.09.2021
privind aprobarea rectificării unor contracte de vânzare cumpărare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinand referatul de aprobare nr. 72608 din 23.09.2021 iniţiat de către dl Leonard Achiriloaei – primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate nr. 72658 din 23.09.2021 întocmit de Direcția Juridică și Administrație Publică;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 72865 din 24.09.2021 dat de secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 74 din 28.09.2021 al Comisiei pentru urbanism și amenajarea teritoriului, precum și avizul favorabil nr. 214 din 28.09.2021 al Comisiei juridice;
Având în vedere prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale și ale O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, precum și ale H.C.L. nr. 104/14.11.2005 privind reglementarea situației arhivei fostului S.C. GOSCOM S.A. Roman;
Luând în considerare adresele transmise de Direcția Municipal Locato, înregistrate la Primăria municipiului Roman sub nr. 62141/17.08.2021, 62143/17.08.2021, 62145/17.08.2021, 65782/31.08.2021, 65785/31.08.2021, 70059/15.09.2021, 70061/15.09.2021 precum și adresa transmisă de dl Gall Romeo înregistrată sub nr. 68255/08.09.2021.
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (14), ale art. 139 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, ale art. 140 alin. (1) precum și cele ale art. 196 alin.(1) lit. “a” din același act normativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 5080/21.05.1992 încheiat între RAGLT Roman și dnii Peleanu Verginia si Ioan, ce are ca obiect apartamentul nr. 213, situat în blocul 3, etajul I, scara G din str. Rahovei, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorului, respectiv Peleanu Virginia și Ioan în loc de Peleanu Verginia si Ioan cum greșit s-a menționat.
Art. 2 Se aprobă îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 6570/13.05.1992 încheiat între RAGLT Roman și dnii Vamanu Constantin si Silvia, ce are ca obiect apartamentul nr. 47, situat în blocul 9, etajul I, scara C din str. AL. Revolutiei, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul menționării prețului locuinței, respectiv 97.647 lei și a înscrierii corecte a numelui cumpărătorului, respectiv Vaman Constantin și Silvia în loc de Vamanu Constantin si Silvia, cum greșit s-a menționat.
Art. 3 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 32/22.XII.1992 încheiat între RAGLT Roman și dl Albu Alexandru, ce are ca obiect garajul 13, situat str. Sucedava, blocul 21, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorului, respectiv Albu Vasile-Alexandru în loc de Albu Alexandru, cum greșit s-a menționat.
Art. 4 Se aprobă îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 11836/31.01.1993 încheiat între RAGLT Roman și dnii Canschi Ionel și Rodica, ce are ca obiect apartamentul nr. 14, situat în blocul 2, etajul IV, scara A din str. Al. Liliacului, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorului, respectiv Canschi Ionel și Rodica- Dorina în loc de Canschi Ionel și Rodica, cum greșit s-a menționat.
Art. 5 Se aprobă îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 8798/1992 încheiat între RAGLT Roman și dnii Prisecaru Camelia si Radu, ce are ca obiect apartamentul nr. 45, situat în blocul 6, etajul III, scara D din str. Libertății, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorului, respectiv Prisecariu Camelia și Radu în loc de Prisecaru Camelia si Radu, cum greșit s-a menționat.
Art. 6 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 6966 încheiat între RAGLT Roman și dnii Gal Iosefa si Gheorghe, ce are ca obiect apartamentul nr. 18, situat în blocul 1.B, etajul II, scara B din str. B. Dragoș, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorului, respectiv Gal Iosefa și Ghiță în loc de Gal Iosefa si Gheorghe, cum greșit s-a menționat.
Art. 7 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 10485/24.02.1993 încheiat între RAGLT Roman și dnii Doru Emil si Silvia, ce are ca obiect apartamentul nr. 41, situat în blocul 6, etajul P, scara D din str. T. Vladimirescu, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a adresei apartamentului, respectiv str. T. Vladimirescu, blocul 6, scara D, etajul I, apartamentul 41 în loc de str. T. Vladimirescu, blocul 6, scara D, etajul P, apartamentul 41, cum greșit s-a menționat.
Art. 8 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 11.292/26.08.1992 încheiat între RAGLT Roman și dnii Brînzei Ion si Corina, ce are ca obiect apartamentul nr. 10, situat în blocul 12, etajul III, scara A din str. Roman Musat, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorului, respectiv Brânzei Ion și Corina în loc de Brînzei Ion si Corina, cum greșit s-a menționat.
Art. 9 Primarul prin serviciile de specialitate și Direcția Municipal Locato va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 10 Prezenta hotărâre se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului municipiului, autorităţilor şi persoanelor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Ionuț-Liviu CIOCOIU
Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU