ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 150 din 30.07.2020
privind aprobarea inventarului parţial al terenurilor aparținând domeniului privat al municipiului Roman
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând referatul de aprobare nr. 14.173 din 22.07.2020 iniţiat de către domnul Lucian-Ovidiu Micu – Primarul Municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate nr. 14.302 din 23.07.2020 întocmit de către Biroul Evidenţă Patrimoniu Asociații de Proprietari din cadrul Direcției Juridice și Administraţie Publică Locală;
Văzând avizul de legalitate nr. 14404 din 24.07.2020 al Secretarului general al municipiului Roman, precum şi avizul favorabil nr. 64 din 28.07.2020 al Comisiei pentru urbanism şi administrarea teritoriului, avizul favorabil nr. 151 din 28.07.2020 al Comisiei juridice;
În conformitate cu prevederile art. 129, lit. „c”, ale art. 354, 355 şi ale art. 357, alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul art. 139, alin. (3), lit. „g”, al art. 140, alin. 1, precum şi al art. 196, alin. (1), lit. „a” din același act normativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă inventarul parţial al terenurilor aparţinând domeniului privat al Municipiului Roman, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2 Direcţia Economică va proceda la înscrierea bunurilor în evidenţele mijloacelor fixe.
Art. 3 Compartimentul Gestiune şi Valorificare Patrimoniu Imobiliar va întreprinde demersurile necesare efectuării operaţiunilor de publicitate imobiliară.
Art. 4 In baza prezentei Compartimentul evidenţă patrimoniu va proceda la actualizarea bazei de date electronice nongrafice privind inventarul terenurilor proprietate privată a municipiului Roman.
Art. 5 Serviciul Impozite și Taxe Persoane Juridice din cadrul D.I.T.L. va proceda la înscrierea bunurilor în evidențele fiscale.
Art. 6 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă poziția 56 din H.C.L. nr. 21 din 15.02.2010.
Art. 7 Secretarul municipiului Roman va comunica prezenta hotărâre autorităţilor şi persoanelor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Ioana Roxana IORGA
Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU