HCL nr. 145 din 27.06.2018

0
HCL nr. 145 din 27.06.2018

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 145 din 27.06.2018

privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Complexului Sportiv Sala Sporturilor

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând expunerea de motive nr. 10948 din 07.06.2018 înaintată de către domnul Lucian Ovidiu Micu – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate nr. 10949 din 07.06.2018 al C.S.M. Roman;

Văzând avizul favorabil nr. 33 din 27.06.2018 al Comisiei pentru Administraţie Publică Locală, Sport şi Turism, avizul favorabil nr. 145 din 27.06.2018 al Comisiei Juridice, precum şi avizul pentru legalitate nr. 12313 din 27.06.2018 dat de către Secretarul municipiului Roman;

Având în vedere prevederile Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 868 din Noul Cod Civil, ale Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, precum și ale Ordonanței de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor ;

În temeiul dispoziţiilor art. 36, alin. 2, lit. ”d” şi alin. 6, lit. ”a”, pct. 6, ale art. 45, alin. 1, precum şi ale art. 115, alin. 1, lit. „b” din Legea nr. 215/2001R a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Complexului Sportiv Sala Sporturilor conform anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, punctele B și D ale art. 1 din H.C.L. nr. 8/29.01.2009 se abrogă.

Art. 3 Primarul Municipiului Roman, prin serviciile specializate va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

Art. 4 Hotărârea se va comunica, potrivit legii, prin grija secretarului municipiului Roman, Instituţiei Prefectului – Judeţul Neamţ, precum şi autorităţilor şi persoanelor interesate.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Constantin GHICA

Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU