ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 124 din 20.05.2021
privind aprobarea rectificării unor contracte de vânzare cumpărare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând referatul de aprobare nr. 35773 din 13.05.2021 iniţiat de către dnul Leonard Achiriloaei – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate nr. 36116 din 13.05.2021 întocmit de Direcția Juridică și Administrație Publică;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 36468 din 14.05.2021 dat de secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 43 din 18.05.2021 al Comisiei pentru urbanism și amenajarea teritoriului, precum și avizul favorabil nr. 133 din 18.05.2021 al Comisiei juridice;
Având în vedere prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale și ale O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, precum și ale H.C.L. nr. 104/14.11.2005 privind reglementarea situației arhivei fostului S.C. GOSCOM S.A. Roman;
Luând în considerare adresele transmise de Direcția Municipal Locato, înregistrate la Primăria municipiului Roman sub nr. 30477/21.04.2021 și 34904/11.05.2021;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (14), ale art. 139 alin. (1), ale art. 140 alin. (1), precum și cele ale art. 196, alin. 1, lit. “a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 3052/16.12.1991 încheiat între RAGLT Roman și dnii Paulet Angelica și Flavian, ce are ca obiect apartamentul nr. 10, situat în blocul 3, etajul III, scara A din str. Rahovei, municipiul Roman, județul Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorilor, respectiv Păuleț Angela și Flavian în loc de Paulet Angelica și Flavian, cum greșit s-a menționat.
Art. 2 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 4359 încheiat între RAGLT Roman și dnii Hârțan Gheorghe și Virginica, ce are ca obiect apartamentul nr. 10, situat în blocul 14, etajul II, scara A din Bdul Republicii, municipiul Roman, județul Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorilor, respectiv Hârțan Gheorghe și Verginia în loc de Hârțan Gheorghe și Virginica, cum greșit s-a menționat.
Art. 3 Primarul prin serviciile de specialitate și Direcția Municipal Locato va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Prezenta hotărâre se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului general al municipiului, autorităţilor şi persoanelor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
George-Alexandru BĂLAN
Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU