HCL nr. 030 din 28.01.2021

0
HCL nr. 030 din 28.01.2021

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 30 din 28.01.2021

privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Comisiile de Evaluare și Asigurare a Calității ale unităților de învățământ din Municipiul Roman

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând referatul de aprobare nr. 22680 din 19.11.2020 inițiat de către domnul Leonard Achiriloaei – Primarul Municipiului Roman, precum și raportul de specialitate nr. 22762 din 20.11.2020 întocmit de către Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și IT;

Văzând avizul pentru legalitate nr. 5255 din 22.01.2021 dat de Secretarul general al Municipiului Roman, avizul favorabil nr. 4 din 26.01.2021 al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, învățământ și tineret, precum și avizul favorabil nr. 30 din 26.01.2021 al Comisiei juridice;

Având în vedere prevederile art. 11, alin. (1), ale alin. (4), lit. „e” și ale alin. (9) din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. „a”, ale alin. (7), lit. „a”, ale art. 139, art. 140, precum și art. 196, alin. (1), lit. „a”, din O.U.G. nr 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Comisiile de Evaluare și Asigurare a Calității ale unităţilor de învăţământ din Municipiul Roman, conform anexei – parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile H.C.L. nr. 183 din 31.08.2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Art. 3 Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și IT va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri;

Art. 4 Hotărârea se va comunica, potrivit legii, prin grija Secretarului general al Municipiului Roman, persoanelor și autorităților interesate.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Teodora BACIU

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU