ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
Nr. 7 din 26.01.2023
privind aprobarea, pentru anul 2023, a nivelului costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuției lunare de întreținere datorată de persoanele vârstnice îngrijite în Centrul Rezidenţial pentru persoane vârstnice ”Casa Bunicilor” din cadrul Direcției de Asistență Socială Roman
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Având în vedere:
- referatul de necesitate nr. 96 din 17.01.2023 al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Roman;
- Proiectul de hotărâre nr. 4194 din 18.01.2023 și referatul de aprobare nr. 4198 din 18.01.2023 înaintate de către Primarul Municipiului Roman – domnul Leonard Achiriloaei, precum și raportul de specialitate nr. 4424 din 19.01.2023 întocmit de către Direcția economică și Direcția juridică și Administrație Publică;
- avizul de legalitate nr. 5274 din 20.01.2023 dat de Secretarul general al Municipiului Roman, avizul favorabil nr. 5 din 25.01.2023 al Comisiei pentru buget-finanțe, precum și avizul favorabil nr. 7 din 25.01.2023 al Comisiei juridice;
- Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 19/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 34/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice;
- Legea nr. 292/2011- Legea asistenței sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil;
- Hotărârea Guvernului nr. 1253/2022 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;
- Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice;
În temeiul art. 129, alin. 2, lit. „d” și alin. 7 lit ”b”, art. 139, alin (1), al art. 140, alin.(1), precum și al art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. Se aprobă costul mediu lunar de întreținere, pentru persoanele vârstnice îngrijite în Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice ”Casa Bunicilor” din cadrul Direcției de Asistență Socială Roman, pe anul 2023, în cuantum de :
- pentru persoanele independente 4668,42 lei/ persoană/ lună;
- pentru persoanele semidependente 4820,83 lei/persoană/lună;
Art. 2. Se aprobă contribuția lunară de întreținere a unei persoane vârstnice îngrijite în centru și/sau susținători legali, astfel:
- pentru persoanele independente 2200 lei/ persoană/ lună;
- pentru persoanele semidependente 2500 lei/persoană/lună.
Art. 3. Se stabilește modalitatea de plată a contribuției lunare de intreținere, astfel:
- persoanele vârstnice beneficiare ale serviciilor Centrului Rezidenţial pentru persoane vârstnice ”Casa Bunicilor”, care dispun de venituri proprii datorează o contribuție de întreținere lunară în valoare de 60% din valoarea veniturilor persoanale lunare, fără a depăși contribuția stabilită la art. 2.
- diferența până la concurența valorii integrale a contribuției de întreținere stabilite la art. 2 se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în centru, dacă realizează un venit lunar, pe membru de familie în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii.
Art. 4. La stabilirea venitului lunar pe membru de familie ai susținătorilor legali, din veniturile nete lunare ale susținătorilor legali se scad eventualele obligații legale de întreținere, aflate în executare, iar suma rămasă se împarte la numărul membrilor de familie pe care susținătorii legali îi au efectiv în întreținere, cu respectarea prevederilor art. 527 din Codul civil.
Art. 5. Persoanele vârstnice îngrijite în Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice ”Casa Bunicilor” din cadrul Direcției de Asistență Socială Roman care nu au venituri și nici susținători legali, nu datorează plata contribuției de întreținere, aceasta fiind asigurată din bugetul local.
Art. 6. (1) Obligația de plată a contribuției lunare de întreținere în sarcina persoanei vârstnice și/sau susținătorilor legali se stabilește printr-un angajament de plată, semnat de persoana vârstnică, de reprezentantul său legal, după caz, și/sau de susținătorul legal.
(2) Susținătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuția lunară integrală printr-un angajament de plată.
(3) Angajamentul de plată constituie titlu executoriu.
Art. 7. Prevederile prezentei hotărâri sunt aplicabile începând cu luna ianuarie 2023, pe toată perioada anului 2023.
Art. 8. Hotărârea se va comunica, potrivit legii, prin grija Secretarului general al Municipiului Roman, autorităților și persoanelor interesate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Gheorghe-Ovidiu MĂRTICI
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 19
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 2 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0