HCL nr. 081 din 31.03.2021

0
HCL nr. 081 din 31.03.2021

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 81 din 31.03.2021

privind modificarea H.C.L. nr. 250 din 17.12.2020 privind aprobarea organigramei, situației posturilor și statelor de funcții ale Spitalului Municipal de Urgență Roman

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Având în vedere :

  • referatul de aprobare nr. 22452/2020 inițiat de Primarul municipiului Roman – domnul Leonard Achiriloaei, precum și raportul de specialitate comun nr. 22919/2020, întocmit de Direcția juridică și administrație publică și Serviciul resurse umane, salarizare;
  • avizul de legalitate 23326 din 25.03.2021 dat de Secretarului general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 38 din 29.03.2021 comisiei pentru buget-finanțe, precum și avizul favorabil nr. 90 din 30.03.2021 al comisiei juridice;

Luând în considerare prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale;

  • prevederile art. 129, alin. (2), lit.”a” și alin.(3) lit.”c” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul art. 139, alin. (1), al art. 140 alin. (1), precum și al art. 196, alin. (1), lit. ”a” din același act normativ:

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă modificarea anexelor nr. 2 și nr. 3 ale H.C.L. nr. 250 din 17.12.2020 privind aprobarea organigramei, situației posturilor și statelor de funcții ale Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, conform anexelor nr. 1 și nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Primarul municipiului Roman prin Spitalul Municipal de Urgenţă Roman va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Hotărârea se comunică, potrivit legii, autorităţilor şi persoanelor interesate prin grija secretarului municipiului.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

George-Dragoș BARCĂ

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU