SINTEZA
activităţilor desfăşurate în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026
Persoane legitimate = 68.
Sancțiuni aplicate conform normelor legale:
- G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
- OUG 195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice,
- G. 99/2000 R privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă,
- Legea 448/2006 R privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
- C.L. 72/2019 privind aprobarea Regulamentului privind normele de gospodărire, întreţinere, curăţenie şi estetică în municipiul Roman actualizat,
- Legea nr. 349/2002 M pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun,
- C.L. 220/2018 Regulament privind regimul juridic, întreţinerea şi exploatarea locurilor de parcare situate pe raza Municipiului Roman,
- Legea nr. 61/1991 R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice,
după cum urmează:
- Conducători auto care au oprit voluntar sub incidenţa indicatorului „Oprirea Interzisă” = 9:
- amenzi aplicate H.G. 1391/2006 = 2 în valoare de 1012,5 lei,
- avertismente aplicate cf. G. 1391/2006 = 7.
- Conducători auto care au oprit voluntar pe trotuar, fără a exista spaţiu special amenajat = 3:
- avertismente aplicate cf. G. 1391/2006 = 3.
- Conducători auto care au oprit voluntar la mai puţin de 25 m de trecerile pentru de pietoni = 3:
- amendă aplicată cf. G. 1391/2006 = 1 în valoare de 405 lei,
- avertismente aplicate cf. G. 1391/2006 = 2.
- Conducători auto care ua ocupat abuziv locuri de parcare închiriate = 2:
- a) amendă aplicată H.C.L. 220/2018 = 1 în valoare de 200 lei,
- b) avertisment aplicat H.C.L. 220/2018 = 1.
- Conducători auto care au circulat pe sectoare de drumuri publice la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul = 5:
- a) amendă aplicată cf. G. 1391/2006 = 1 în valoare de 405 lei,
- b) avertismente aplicate cf. G. 1391/2006 = 4.
- Conducător auto care a parcat pe un loc special amenajat pentru persoanele cu dizabilităţi = 1:
- a) avertisment aplicat cf. Legii 448/2006 R = 1.
- Conducător auto care a oprit voluntar la mai puţin de 25 m faţă de o staţie pentru mijloace de transport public de persoane = 1:
- a) avertisment aplicat H.G. 1391/2006 = 1.
- Conducător auto care a staţionat voluntar în dreptul unei căi de acces care deservește proprietăţile alăturate drumurilor publice = 1:
- a) avertisment aplicat cf. G. 1391/2006 = 1.
- Conducător auto care a oprit voluntar la mai puţin de 25 m față de o intersecție = 1:
- avertisment aplicat cf. G. 1391/2006 = 1.
- Conducători auto care au staționat voluntar sub incidenţa indicatorului „Staționarea Interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării = 3:
- avertismente aplicate H.G. 1391/2006 = 3.
- Conducători auto care au parcat vehiculele pe spațiile verzi = 2:
- a) amenzi aplicate H.C.L. 72/2019 = 2 în valoare de 200 lei.
- Pietoni care au traversat neregulamentar drumurile publice = 25:
- a) amenzi aplicate cf. G. 1391/2006 = 4 în valoare de 1620 lei,
- b) avertismente aplicate cf. G. 1391/2006 = 21.
- Pieton care a circulat pe partea carosabilă, deși drumul public este prevăzut cu trotuar = 1:
- a) amendă aplicată cf. U.G. 195/2002 = 1 în valoare de 405 lei.
- Agenți economici care nu dețin autorizații de funcționare pentru punctele de lucru = 5:
- amenzi aplicate cf. O.G. 99/2000 = 5 în valoare de 2500 lei.
- Proprietar auto care a refuzat să comunice datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice = 1:
- amendă aplicată cf. U.G. 195/2002 = 1 în valoare de 2025 lei.
- Persoană care a adresat injurii, amenințări în public = 1:
- amendă aplicată Legii nr. 61/1991 R = 1 în valoare de 500 lei.
- Persoană care a aruncat pe jos un rest de țigară = 1:
- amendă aplicată cf. H.C.L. 72/2019 = 1 în valoare de 250 lei.
- Persoană care crește păsări în zona „A” a municipiului = 1:
- avertisment aplicat cf. H.C.L. 72/2019 = 1.
- Persoană care a atras alte persoane, în locuri publice, în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale = 1:
- amendă aplicată Legii nr. 61/1991 R = 1 în valoare de 500 lei.
- Persoană care a fumat într-un spațiu închis = 1:
- amendă aplicată Legii nr. 349/2002 M = 1 în valoare de 300 lei.
Activităţi zilnice:
- monitorizarea zonelor: Gang Pietonal, str. Oituz, Unirii, str. C.D.Gherea, str. Dr. Ghelerter, str. Eternității, bd. Republicii (cămin nefamiliști), str. Mihai Eminescu, Piața Centrală, zona Tic-Tac, str. Ogoarelor, str. Colectorului, Parc Municipal, cartier Danubiana și traseu elevi C.T.Danubiana – str. D.Mărtinaș – str. Rândunelelor – Turn – Gara – Autogara;
- monitorizarea părculețelor de joacă;
- asigurarea ordinii şi siguranţei elevilor şi a cetăţenilor în imediata vecinătate a următoarelor unităţi şcolare:
- Colegiul Tehnic „Vasile Sav”,
- Colegiul Tehnic „Danubiana”,
- Colegiul Tehnic „Miron Costin” (intrare Mihai Eminescu),
- Școala Gimnazială „V.Alecsandri”;
- Școala Gimnazială ,, Carol I”;
- fluidizare trafic str. Tineretului (trafic matinal aglomerat);
- verificarea autorizațiilor de funcționare la 65 agenți economici, precum și verificarea agenților economici cu punctele de lucru situate în vecinătatea unităților de învățământ cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 61 legate de servirea minorilor cu băuturi energizante/alcoolice;
- verificarea zonelor: str. Islazului, str. Vișinilor, str. Ion Nanu, str. Martir Cloșca, str. Smirodava, bd. Republicii, ale. Liliacului, str. N.Bălcescu, zona Podului de Fier pentru prevenirea depozitării deşeurilor de orice natură;
- 50 sesizări şi plângeri ale cetăţenilor înregistrate.
Alte activități:
– asigurare măsuri de ordine publică: sala Polivalentă și zona adiacentă (meci handbal), str. Sucedava – Biserica Precista Mică (eveniment organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului),
– efectuare acțiune pe raza municipiului, pentru impunerea respectării regimului legal privind circulația pietonilor.
În cursul perioadei analizate, s-a acţionat cu următoarele efective:
– 38 echipaje auto,
– 22 patrule pedestre.
