Cetăţean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. nr. 86 din 26.09.2002
Profesoara Ștefania Bajura, constituie pentru urbea mușatină, reversul feminin al piscului didactic și în realitate, ca și în literatură, al celui care a fost „Apostolul” petrescian. Purtând în urma nașterii sale un apelativ legendar „Domnița” Ștefania s-a contopit, pe tot parcursul vieții sale, cu aura de măreție și cu densitatea de autoritate, a acestei dăruiri totale în slujba superlativului spiritual uman. Intrarea sa în viață a avut loc, mai presus de orice, sub constelația sacră a înțelepciunii intelectuale.
Decenii după decenii, de la entuziasmul adolescentin și până la raționalitatea maturității, mântuitoarea de vorbă și condei, filologa Bajura s-a dăruit, cu o pasiune vecină cu împătimirea, acestei tectonici a gândului scris. Creația literară și înaltele cote de altitudine ale acesteia i-au constituit, o viață întreagă, cea de a doua religie ce i-a determinat ființarea. Adâncirea verticală a realizărilor literare s-a interferat, în statut de necesitate, cu evantaiul nemărginit al semnificațiilor colaterale. Un euclidianism al datului artistic, împletit intim cu relativismul, tot mai deschis, al unor interpretări centrifuge, acesta i-a fost, întotdeauna, crezul său estetic, pe care l-a proliferat cu toata bucuria unor dăruiri sincere, atât în ritualul catedrei, cât și în pionieratul acțiunilor sale culturale.
Așa se explică nu numai suita unor prea dense articole de specialitate, coordonarea supremă, creatoare, a „Societății de Științe Filologice” de apartenenta mușatină. Încrezătoare în realitatea mult confirmată că edificiul de mare altitudine al unei culturi trebuie să se sprijine pe temelii de granit, „profesoara Bajura” a fost credincioasă o viață întreagă primei părți a acestui binom, adorând catedra unui ABC de răspundere și refuzând, cu un reflex subconștient, orice propunere de afirmare universitară. Elevii din bănci, colegii prezenți la examene de grad și concetățenii adunați în săli culturale au constituit ritualul de o viață al unei preotese spirituale, născută nu numai pentru „a da”, ci de „a dărui”, de „a se dărui pe sine”. Cele două decenii de directorat – zece ani la Liceul Teoretic nr. 2 și încă atâția, ca adjunctă, la „Roman Vodă” – au constituit cel de-al doilea superlativ profesional al „Doamnei”.
Înzestrată cu acest far rar al „conducerii totale” a unor mulțimi umane mari și dinamice, Directoarea Bajura a realizat metamorfoze sociale impresionante, transformând, de îndată, un plural viu și aleatoriu în edificiul armonic al unei arhitecturi instituționale. Întreaga sa „creație directorală” prinsă imaginar pe o peliculă de film, se poate constitui ca o demonstrație „pe viu” a „Teoriei lucrului bine făcut”, elaborată de filosoful contemporan Kotarbinski. Acționalitatea prezentului se împletea ortogonalic cu o viziune realistă asupra viitorului, iar echilibrarea lui azi, cu neprevăzutul lui mâine. O gospodărie complexă, în cadrul căreia concretul cerințelor materiale se rezolva în același timp și cu o aceeași eficiență cu organizarea unor desfășurări intelectuale.
De aceea, pe „agenda de lucru” a Directoarei Bajura erau trecute, pe aceeași filă, dar pe grupe distincte, și procurarea de mobilier, sau de materiale rare, necesare numeroaselor cabinete și laboratoare al liceului, ca și orele la care să fie convocate grupele de profesori și elevi ce se ocupau de „Muzeul Școlii”, de „Cenaclul literar” sau de apariția revistei „Ani de Școală”.
Nu se va uita niciodată modul deosebit în care a organizat și coordonat, în 1973, Jubileul Liceului ce rotunjea, în acel an, o jumătate de secol de existență.
O intelectuală-profesor și o profesoară-director, care, în interiorul acestui spațiu atât de complex, a colaborat, întotdeauna, cu elevii și colegii, cu instituțiile sociale și cu familia, cu cei apropiați, cu oamenii.
Un destin creator, zămislitor de spirite creative și prețuitor al unei adevărate creativități.
