Domeniul în care se înscrie proiectul: Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.)

Descriere proiect
Platformele subterane de colectare a deșeurilor pe care le-am văzut montate în unele orașe europene dispun, în medie, de 4 (patru) coșuri cu inserție din inox, aflate la suprafață, iar pubelele de gunoi sunt poziționate în subteran.
Containerele ies la suprafață prin intermediul unui sistem hidraulic doar în momentul în care mașina de gunoi vine să le golească, după care se întorc acolo unde le este locul, adică în subteran, ferite de ochiul omului.
Platforma subterană pentru colectarea separată a deșeurilor menajere pe care v-o propun ar trebui să fie formată din 2 (două) sisteme, respectiv 8 (opt) recipiente. Propun să fie amplasată în zona Pietonal Ștefan cel Mare, tronsonul nou amenajat cu amfiteatru și cinema pe pânză de apă, pentru a integra serviciul public de salubritate în nou ansamblu modern.

Localizare proiect: Strada Ștefan cel Mare, bloc nr. 10 – în proximitatea fostului CEC BANK

Beneficiarii proiectului:
Beneficiarii proiectului vor fi, în principal, locuitorii din zona Pietonal Ștefan cel Mare și implicit romașcanii care tranzitează zona sau care vor beneficia de ore de relaxare în ansamblul nou creat.

Buget estimat: 180.000 lei

Articolul precedentREAMENAJARE LOC DE JOACĂ ÎN ZONA CINEMATOGRAFULUI UNIREA
Articolul următorCĂSUȚE PENTRU COLECTAREA SEPARATĂ A DEȘEURILOR MUNICIPALE