Domeniul în care se înscrie proiectul: Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.)

Descriere proiect
Fiind încântată de noile platforme montate anul trecut pentru colectarea separată a deșeurilor menajere, pe care eu le numesc „căsuțe”, consider că trebuie continuat proiectul, dar cu unele îmbunătățiri. Am observat că unii „cetățeni” ce caută în containere, ele nemaifiind deschise, le vandalizează trăgând de fanta metalică sau, mai rău, introduc copii în interior pentru sustragerea deșeurilor pe care le vând ulterior. De aceea, vă propun să continuăm modernizarea orașului nostru, dar și educarea cetățenilor certați cu legea. Vă rog să analizați propunerea mea și să mai amplasati circa 5-7 căsuțe cu minim 5 containere (hârtie și carton, sticlă, plastic și metal, deșeuri compostabile, deșeuri reziduale). Accesul la containere să fie cu o cartelă sau cheie pentru a descuraja furtul și distrugerea investiției așa cum v-am povestit anterior și, nu ar fi rău, dacă am putea monta și camera de filmat pentru a sancționa pe cei care nu colectează corespunzător deșeurile.

Localizare proiect:
Fundătura Păcii – zona Penny, Aleea Revoluției – zona de incidență cu casele individuale, Bulevardul Roman Mușat – Cinema Unirea, străzile: Tineretului – zona Judecătorie, Ștefan cel Mare – zona CEC Bank, Anton Pann – zona UM, Ion Creangă – zona grădinița cu program prelungit nr. 1.

Beneficiarii proiectului:
Beneficiarii proiectului sunt persoanele care locuiesc la blocurile din zonele unde montăm căsuțele, aproximativ 10.000 de romașcani.

Buget estimat (lei): 197.000 lei

Articolul precedentPLATFORMĂ SUBTERANĂ PENTRU COLECTAREA SEPARATĂ A DEȘEURILOR
Articolul următorRASTELE DE BICICLETE