Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) primul inginer agronom român, deputat, membru corespondent al Academiei Române

    0
    263

    Cetățean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. nr. 93 din 27.04.2018


    S-a născut pe 24 iunie 1818, la Roman, în familia Ion și Elisabeta (Safta) Isăcescu. Tatăl lui era fiul preotului Ștefan Isăcescu, iar mama sa era fiica preotului Toader Cima.

    La vârsta de 7 ani, a urmat Școala domnească din Roman, de la Biserica Albă. Aici, dascălul Verescu, care îi preda limba română, 1-a numit Ionescu, adică fiul lui Ion şi astfel pronumele Ion a devenit nume patronimic. Aşa i-a rămas numele, lui şi fratelui său Nicolae.

    Gimnaziul l-a urmat la şcoala Trei Ierarhi din Iaşi. Fiind un elev excepţional, directorul Gheorghe Asachi l-a transferat la Academia Mihăileană, unde a îndeplinit şi funcţia de profesor pentru clasele gimnaziale. Rezultatele sale îl recomandau mai mult către filologie şi literatură, însă contextul economic instaurat după Pacea de la Adrianopol, a schimbat priorităţile tânărului Ionescu.

    Susţinut cu o bursă de studii de domnitorul Mihail Sturza şi condus de profesorul Maisonabe, a plecat în Franţa, pentru a studia agricultura la o şcoală-fermă specializată. În regiunea Champagne a învăţat viticultura şi fabricarea şampaniei, apoi la Bois-de-Senant, în apropiere de Paris, s-a ocupat cu sericicultura. S-a înscris apoi la Sorbona şi a studiat fizica, chimia şi istoria naturală. A mai urmat şi cursul de botanică la Jardin-des-Plantes şi pe cel de economie politică la Conservatorul de arte şi meserii.

    În anul 1841, întors în țară, este numit administrator la Văcăria Domnească de la Cioara. În paralel, şi-a reluat activitatea de profesor la Academia Mihăileană, fiind primul profesor român de științe agricole.

    În mai 1845, alături de Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, a aderat la programul de eliberare națională și socială.

    Prin urmare, a fost însărcinat în Comisia proprietății (alcătuită din deputați, țărani și boieri, Comisie creată în scopul de a găsi soluții problemei agrare) să se ocupe cu problema împroprietăririi ţăranilor. Pentru această atitudine şi-a atras ura boierilor, iar când turcii au ocupat Bucureştii, Ion Ionescu a fost prins şi trimis în exil la Constantinopol. Exilul în Turcia s-a prelungit opt ani și patru luni, timp pe care Ion Ionescu de la Brad l-a consacrat preocupărilor științifice, îndeplinind și unele funcții: expert și consilier imperial, director al Școlii de agricultură de la San-Stefano, administrator al domeniilor din Thessalía ale marelui vizir (unde a înființat o școală profesională de agricultură și trei ferme model mici).

    În anul 1857, când perioada de exil s-a încheiat, Ion Ionescu s-a întors în Moldova şi a fost profesor de contabilitate şi economie politică la Iaşi, înfiinţând și patru publicaţii de specialitate.

    După Unirea Principatelor, s-a mutat la Bucureşti şi a înfiinţat publicaţia săptămânală Ţăranul Român, în care milita pentru drepturile ţăranilor clăcaşi şi susţinea înfăptuirea reformei agrare. Pentru aceasta, boierii l-au dat în judecată, iar Ion Ionescu de la Brad a fost condamnat la trei luni de închisoare la Mănăstirea Neamţ.

    Fin cunoscător al problemelor rurale, Ion Ionescu de la Brad a fost consultat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la alcătuirea legii pentru reforma agrară, fiind numit inspector general al agriculturii pentru toată țara.

    Timp de cinci ani cât a fost inspector general al agriculturii, a organizat expoziţii şi concursuri agricole, a înfiinţat mai multe pepiniere, a condus o perioadă Institutul de agricultură de la Pantelimon, a fost profesor de agricultură la Şcoala Normală din Bucureşti. În ciuda activităţii extrem de bogate desfăşurate, în anul 1869 postul de inspector ocupat de Ion Ionescu este desfiinţat din cauza aceloraşi critici necontenite la adresa nedreptăţilor la care continuau să fie supuşi ţăranii.

    După încheierea bruscă a activităţii de inspector, împreună cu fratele său Nicolae Ionescu (distins avocat, fost ministru de externe al României), cumpără de la stat moşia de la Brad (un sat din fostul județ Roman), unde a înfiinţat o fermă model mică, pentru ţăranii mai puţin înstăriţi, o fermă model mare pentru marile exploatări agricole şi o şcoală de agricultură. Din anul 1869 când a devenit proprietar, şi-a adăugat la nume şi acest renume de la Brad.

    Pe 7 septembrie 1871 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în anul 1876 a fost ales deputat în Colegiul 4 Roman. Ca deputat, a reuşit să treacă legea pentru împroprietărirea tinerilor căsătoriţi şi legea prin care se vindeau ţăranilor moşiile statului, împărţite în loturi.

    Toată activitatea sa îl consacră ca reper de viziune și aspirație spre perfecțiune științifică, rămânând definitiv înscris în filele istoriei noastre ca primul inginer agronom din România. A trăit toată viața iubind ţăranul, pământul şi patria lui.

    În semn de apreciere și de recunoștință pentru întreaga sa activitate și contribuția pe care a avut-o la înființarea și dezvoltarea învățământului agronomic în România, două instituții de învățământ românești îi poartă numele: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași și Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” din Horia, județul Neamț.

    S-a stins din viaţă pe 16 decembrie 1891, la moşia de la Brad, la vârsta de 73 de ani.