Cetăţean de onoare – titlu conferit prin HCL nr. 93 din 18.04.2019
Constantin N. Vasiliu Bolnavu s-a născut pe 4 aprilie 1867, la Ploiești.
Constantin N. Vasiliu Bolnavu a studiat la Viena, urmând cursurile a două facultăți – în domeniul economic şi agricol, ducând mai departe tradiţia familiei. Contemporanii săi l-au descris ca pe o persoană tăcută și discretă, detalii despre viața sa fiind destul de puțin cunoscute.
După terminarea studiilor, având un spirit antreprenorial de excepție, devine în timp unul dintre marii proprietari funciari ai Regatului. Actele sale filantropice sunt legate de locurile unde-și avea proprietățile. Donează astfel terenuri pentru școli, construiește biserici și case de nașteri în județele Prahova, Dâmbovița, Roman și Galați.
Un act de caritate mai puțin obișnuit este împrumutul pe care l-a acordat tânărului Henri Coandă pentru a-și continua cariera aeronautică, după accidentul din anul 1910.
Opera sa principală de binefacere este Fundația Universitară Constantin N. Vasiliu Bolnavu, cu sediul în Piața Amzei din București, o instituție culturală de referință în România interbelică. Misiunea Fundației a fost ajutorarea studenților din provincie, veniți pentru studiu în București după reîntregire. Pentru îndeplinirea acestui scop, Constantin N. Vasiliu Bolnavu înzestrează Fundația, la înființare, în anul 1923, cu suma de douăsprezece milioane lei, apoi cu o mare proprietate la marginea Bucureștiului și ulterior, în anul 1928, cu 575 hectare în apropiere de Sinaia, pentru înființarea unei stațiuni de odihnă și creație pentru personalități ale culturii și științei românești.
Cu ocazia înființării Fundației, și la sugestia lui Nicolae Iorga, Constantin N. Vasiliu își adaugă numelui particula Bolnavu, aceasta fiind porecla dată bunicului său, datorită infirmităţii sale. Expresia „mergem la Bolnavu să ne ajute, că-i tare bun la suflet” a rămas întipărită în memoria oamenilor, fiind cunoscută şi de Nicolae Iorga care locuia la Vălenii de Munte şi unde urmaşii familiei Vasiliu aveau proprietăţi.
Donația a fost acceptată, în numele Fundației, de către Nicolae Iorga, efor al acestei instituții, în calitatea sa de Rector al Universității din București. Din păcate, construcția acestui campus creativ a fost întreruptă de război și de jaful comuniștilor.
Printre studenţii care au beneficiat de bursele lui Constantin N. Vasiliu Bolnavu se numără lingvistul Boris Cazacu, eminentul jurist Valentin Al. Georgescu, scriitorul Emil Cioran, istoricul Paul Păltănea și alții.
Gesturile sale filantropice nu s-au limitat la susținerea materială a Fundației universitare omonime. În anul 1929, marele filantrop a cumpărat mai multe imobile pentru Universitatea Populară din Roman: fosta casă Macarovici, casa Roiu şi casa boierului moldovean Cazimir, din faţa Liceului Roman Vodă, împreună cu terenurile aferente. Din diferite motive, nu s-a putut fonda o universitate populară şi, renunţându-se la această idee, s-a făcut un cămin pentru elevii lipsiţi de mijloace, dar merituoşi. Căminul asigura 100 de locuri pentru elevi şi 100 de locuri pentru eleve de liceu, fii şi fiice de săteni lipsiţi de mijloace materiale. Căminul din Roman era considerat ca filială a Fundaţiei Universitare C. N. Vasiliu Bolnavu. Căminul avea o curte mare unde elevii îşi petreceau timpul liber, o grădină de un hectar, unde se cultivau legumele necesare pentru cămin, precum şi un lot de pământ de 20 ha, în comuna Cordun, pentru mărirea venitului căminului.
Anexa Fundaţiei Universitare C. N. Vasiliu Bolnavu din Roman a fost expropriată în interes public, după ce autorităţile oraşului Roman au hotărât construirea unui nou centru administrativ.
În semn de prețuire pentru actele de filantropie, Constantin N. Vasiliu Bolnavu a fost decorat de regii României:
- Steaua României, în grad de ofițer, conferită de Regele Carol I;
- Steaua României, în grad de comandor, acordată în anul 1926 de Regele Ferdinand I;
- Steaua României, în grad de mare ofițer, conferită de Regele Carol al II-lea, în anul 1931.
Constantin N. Vasiliu Bolnavu a încetat din viață pe 6 ianuarie 1944. În plin război, cu toate restricțiile, postul național de radio și-a întrerupt emisiunea pentru a anunța vestea. Definitorie pentru sentimentul general este nota lui Marin Preda din caietele de atelier pentru romanul Delirul din ianuarie 1944: „C.N. Vasiliu Bolvnavu a murit, mare făcător de bine… Pornise pe drumul anevoios al ocrotirii aproapelui… ”