ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
Nr. 298 din 15.12.2022
privind aprobarea tipului de suport alimentar în cadrul Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari şi elevi, conform O.U.G. nr. 105 din 30 iunie 2022
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând referatul de aprobare nr. 89634 din 09.12.2022 și proiectul de hotărâre nr. 89640 din 09.12.2022 iniţiate de către domnul Leonard Achiriloaei – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate comun nr. 89658 din 09.12.2022 întocmit de către Direcția Economică și Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și I.T.;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 89694 din 09.12.2022 dat de către Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 30 din 13.12.2022 al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, învățământ și tineret, precum și avizul favorabil nr. 331 din 13.12.2022 al Comisiei juridice;
Ținând cont de prevederile art.1, alin (1), din O.U.G. nr. 105 din 30 iunie 2022 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat;
În conformitate cu prevederile art. 2 și art. 4 din H.G. nr. 1152 din 16.09.2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2022 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 350 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 1362 din 09.11.2022 pentru repartizarea pe judeţe a sumei, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2022, pentru unele unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale în vederea finanţării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat;
Ținând cont de Hotărârea Consiliului de Administrație al Liceului cu Program Sportiv Roman nr. 32/06.12.2022 înregistrată la Primăria Municipiului Roman sub nr. 89151/08.12.2022, precum și de adresa nr. 7165/08.12.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Roman sub nr. 89298/08.12.2022, prin care se transmite Hotărârea Consiliului de Administrație al Colegiului Tehnic „Danubiana” Roman nr. 56/08.12.2022;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. „b”, ale alin. (4), lit. „a”, ale alin. (7), lit. „a”, ale art. 155, alin (1), lit. „d” coroborat cu alin. (5), lit. „c”, ale art. 139, alin. (1), ale art. 140 precum şi ale art. 196, alin. 1, lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă tipul de suport alimentar, respectiv masă caldă în regim catering, pentru un număr de 853 elevi și preșcolari ai Liceului cu Program Sportiv Roman, cu respectarea prevederilor art. 34 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, cu modificările ulterioare și prevederilor Legii nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar şi ale Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi, conform Anexei nr. 1 la prezenta.
Art. 2. Se aprobă tipul de suport alimentar, respectiv pachet alimentar, pentru un număr de 619 elevi și preșcolari ai Colegiului Tehnic „Danubiana” Roman, cu respectarea prevederilor Legii nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar şi ale Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi, conform Anexei nr. 2 la prezenta.
Art. 3. Primarul municipiului Roman, prin serviciile subordonate, și unitățile de învățământ beneficiare ale Programului-suport de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari şi elevi, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Hotărârea se va comunica, potrivit legii, prin grija Secretarului general al Municipiului Roman, persoanelor şi autorităţilor interesate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Roxana-Dumitrița LOHAN
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 19
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 2 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0