HCL nr. 252 din 22.12.2020

0
HCL nr. 252 din 22.12.2020

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 252 din 22.12.2020

privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 202/ 29.09.2020 privind aprobarea proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea SPITALULUI
MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN cu echipamente și aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală”, SMIS 140999, și a cheltuielilor legate de acesta

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând referatul de aprobare nr. 25.143 din 16.12.2020, iniţiat de către domnul Leonard Achiriloaei, precum şi raportul de specialitate nr. 25.258 din 17.12.2020 întocmit de Serviciul Achiziții Publice;

Văzând avizul pentru legalitate nr. 25454 din 21.12.2020 dat de către Secretarul general al Municipiului Roman, avizul favorabil nr. 98 din 22.12.2020 al Comisiei de buget finanțe, precum și avizul favorabil nr. 252 din 22.12.2020 al Comisiei juridice;

Luând în considerare prevederile Ghidului Solicitantului – Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”, Obiectivul Specific 9.1 „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, apelul de proiecte cu codul POIM/819/9/1/ Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19;

Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b), și alin. (4), lit. e), ale art. 139, ale art. 140, precum și cele ale art. 196, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă modificarea art. 2 din Hotărârea nr. 202/29.09.2020 privind valoarea proiectului proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN cu echipamente și aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală” care va avea următorul conținut:
„Art. 2.1 Se aprobă valoarea totală a proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea SPITALULUI MUNICIPAL DE URGENȚĂ ROMAN cu echipamente și aparatură medicală, dispozitive
medicale și de protecție medicală”, în cuantum de 8.642.713,80 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totala si nerambursabila este de 8.631.170,80 lei (inclusiv TVA).
Contribuția neeligibilă în proiect a UAT Municipiul Roman este de 11.543,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând serviciile de consultanță în domeniul elaborării cererii de finanțare și a anexelor aferente depunerii proiectului.
Municipiul Roman își asumă suportarea din bugetul propriu al UAT Municipiul Roman a corecțiilor care pot fi identificate în procedura de verificare a achiziției.

Art. 2 Se aprobă completarea Hotărârii de Consiliu local nr. 202 din 29.09.2020 prin introducerea unui nou punct la Art. 2, care va avea următorul conținut:
Art. 2.2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai proiectului, respectiv indicatorii prestabiliți de realizare și indicatorii suplimentari de realizare detaliați în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.”

Art. 3 Se aprobă modificarea art. 4 din HCL nr. 202/29.09.2020, care va avea următorul conținut: Municipiul Roman va asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, inclusiv suportarea din bugetul propriu al UAT Municipiul Roman a corecțiilor care pot fi identificate în procedura de verificare a achiziției.

Art. 4 Celelalte articole rămân neschimbate.

Art. 5 Se împuternicește domnul Leonard Achiriloaei în calitate de reprezentant legal-primar, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele UAT Municipiul Roman.

Art. 6 Hotărârea se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului general al municipiului, autorităţilor şi persoanelor interesate.

Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi 22.12.2020 cu un număr de 18 voturi „pentru”, voturi abţineri 0, voturi „împotrivă” 0, din totalul de 19 consilieri prezenţi.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Teodora BACIU

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU