ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 24 din 16.02.2018
privind aprobarea nivelului costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuției lunare de intreținere datorată de persoanele vârstnice îngrijite în Centrul Rezidenţial pentru persoane vârstnice Casa Bunicilor din cadrul Direcției de Asistență Socială Roman pentru anul 2018
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând expunerea de motive nr. 2445 din 07.02.2018 înaintată de către Primarul Municipiului Roman – Lucian-Ovidiu Micu, precum și raportul de specialitate nr. 692 din 07.02.2018 întocmit de către Direcția de Asistență Socială;
Văzândavizul favorabil nr. 8 din 16.02.2018 al Comisiei pentru BugetFinanţe, avizul favorabil nr. 24 din 16.02.2018 al Comisiei Juridice, precum şi avizul pentru legalitate nr. 3045 din 16.02.2018 dat de către Secretarul municipiului Roman;
Având în vedere prevederile:
- Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice cu
modificările şi completările ulterioare; - Legii nr. 19/2018 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr. 34/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2000 privind
asistența socială a persoanelor vârstnice; - Legii nr. 287/2009 privind Codul civil;
- H.G. nr. 978/2015, privind aprobarea standardelor minime de cost pentru
serviciile sociale şi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza
căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii
legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidenţiale; - H.G. nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a
nevoilor persoanelor vârstnice;
În temeiul dispoziţiilor art. 36, alin. (2), lit. e) şi alin. (7), lit. c), ale art. 45, precum şi cele ale art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001R a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă costul mediu lunar de intreținere, pentru persoanele vârstnice îngrijite în Centrul Rezidential pentru persoane vârstnice Casa Bunicilor din cadrul Direcției de Asistență Socială Roman, pe anul 2018, în cuantum de :
- 2850,60 lei/ persoană/ lună pentru persoanele independente;
- 2898,10 lei/persoană/lună pentru persoanele semindependente;
Art. 2 Se aprobă contribuția lunară de întreținere a unei persoane vârstnice îngrijite în centru și/sau susținători legali, astfel:
- 1100 lei/ persoană/ lună pentru persoanele independente;
- 1148 lei/persoană/lună pentru persoanele semindependente;
Art. 3 Se stabilește modalitatea de plată a contribuției lunare de
intreținere, astfel:
- persoanele vârstnice beneficiare de serviciile Centrului Rezidenţial
pentru persoane vârstnice Casa Bunicilor, care dispun de venituri proprii
datorează o contribuție de intreținere lunară în valoare de 60% din valoarea
veniturilor persoanale lunare, fără a depăși contribuția stabilită la art. 2. - diferența până la concurența valorii integrale a contribuției de întreținere stabilite la art. 2 se va plăti de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în centru, dacă realizează un venit lunar, pe membru de familie în cuantum mai mare decat valoarea netă a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii.
Art. 4 La stabilirea venitului lunar pe membru de familie ai sustinătorilor legali, din veniturile nete lunare ale sustinătorilor legali se scad eventualele obligații legale de întreținere, aflate în executare, iar suma rămasă se împarte la numărul membrilor de familie pe care susținătorii legali îi au efectiv în întretinere, cu respectarea prevederilor art. 527 din Codul civil.
Art. 5 Persoanele vârstnice îngrijite în Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice Casa Bunicilor din cadrul Direcției de Asistența Socială Roman care nu au venituri și nici susținători legali, nu datorează plata contribuției de întreținere, aceasta fiind asigurată din bugetul local.
Art. 6
- Obligația de plată a contribuției lunare de întreținere în sarcina persoanei vârstnice și/sau susținătorilor legali se stabilește printr-un angajament de plată, semnat de persoana varstnica, de reprezentantul sau legal, dupa caz, și/sau de susținătorul legal.
- Sustinătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuția lunară integrală printr-un angajament de plată.
- Angajamentul de plată constituie titlu executoriu
Art. 7 Prevederile prezentei hotărâri sunt aplicabile pe toată perioada anului 2018 începând cu luna februarie
Art. 8 Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului Municipiului Roman, în termenul prevăzut de lege, autortaţilor şi persoanelor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Radu Cătălin CURPĂN
Contrasemnează
Secretarul Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU