ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 207 din 19.10.2020
privind modificarea H.C.L. nr. 318 din 19.12.2019 privind aprobarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Roman pentru anul școlar 2020-2021
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. 18754 din 30.09.2020 iniţiat de doamna Ioana Roxana Iorga – Viceprimar cu atribuții de primar, precum şi raportul de specialitate nr. 18814 din 01.10.2020 întocmit de Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și I.T.;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 20121 din 13.10.2020 dat de Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 22 din 15.10.2020 al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, învăţământ şi tineret, precum şi avizul favorabil nr. 210 din 15.10.2020 al Comisiei juridice.
În conformitate cu prevederile prevederile art. 19 alin. (4), cu ale art. 61 alin. (2) și ale art. 63 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile art. 26, alin. (1), lit. g) din Anexa la Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5090 din 30 august 2019 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum și cu avizul conform al Consiliului de Administrație al I.S.J. Neamț nr. 10631/25.09.2020 și înregistrat la Primăria Municipiului Roman sub nr. 18619/29.09.2020, privind radierea din rețeaua școlară a municipiului Roman a Școlii Postliceale Sanitare FEG Education – filiala Roman;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. „a”, ale alin. (7), lit. „a”, ale art. 139, ale art. 140, precum şi ale art. 196, alin. 1, lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă modificarea H.C.L. nr. 318 din 19.12.2019 privind aprobarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Roman pentru anul școlar 2020-2021, în sensul radierii Școlii Postliceale Sanitare FEG Education – filiala Roman, de la punctul F. Unități de învățământ pentru nivelul postliceal, din anexa la H.C.L. nr. 318 din 19.12.2019, conform anexei, parte integrantă din hotărâre;
Art. 2 Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și IT va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri;
Art. 3 Hotărârea se va comunica, potrivit legii, prin grija Secretarului general al Municipiului Roman, persoanelor şi autorităţilor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Daniela-Gabriela SUMAN
Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU