ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 19 din 07.02.2020
privind aprobarea Programului pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, de la bugetul local al Municipiului Roman pe anul 2020 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr. 350/2005
Examinand referatul de aprobare nr. 2135 din 29.01.2020 a Primarului Municipiului Roman – dnul Lucian-Ovidiu Micu, precum și raportul de specialitate comun nr. 2183 din 30.01.2020 al Serviciului Achizitii publice și Managementul Proiectelor și al Direcției Juridice și Administratie Publică;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 2330 din 30.01.2020 dat de către Secretarul general al Municipiului Roman, avizul favorabil nr. 12 din 04.02.2020 al Comisiei pentru buget-finanţe, precum şi avizul favorabil nr. 19 din 04.02.2020 al Comisiei juridice;
În conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 7 al Legii nr. 52/2003R privind transparenţa decizională în administraţia publică, prevederile Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1447/2007 pentru aprobarea Normelor financiare în activitatea sportivă cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b), lit. c) și lit. d), ale art. 139, ale art. 140, precum și cele ale art. 196, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă Programul Finanțărilor nerambursabile din fondurile publice ale Consiliului Local Roman, alocate pentru activităţi nonprofit, care contribuie la realizarea unor activităţi sau programe de interes public Local potrivit Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, valabil pe anul 2020, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre;
Art. 2 Se aprobă METODOLOGIA GENERALĂ pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale Consiliului Local Roman, alocate pentru activităţi nonprofit, care contribuie la realizarea unor activităţi sau programe de interes public local potrivit Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, valabila pe anul 2020, conform anexelor nr. 2, 2A, 6.1, 6.2 și 6.3 la prezenta hotărâre;
Art. 3 Se aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI privind regimul finanţărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman, alocate pentru activităţi non-profit de interes local – „Proiecte cultură, religie, învăţământ”, valabil pe anul 2020, conform anexelor nr. 3/3A-3H la prezenta hotărâre;
Art. 4 Se aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI privind regimul finanţărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman, alocate pentru activitati non-profit de interes local -„Proiecte Sociale”, valabil pe anul 2020, conform anexelor nr. 4/4A-4H la prezenta hotărâre;
Art. 5 Se aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI privind regimul finanţărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman, alocate pentru activităţi non-profit de interes local-„Proiecte activităţi sportive”, conform anexelor nr. 5/5A-5I la prezenta hotărâre;
Art. 6 Se aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI privind regimul finanţărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman, alocate pentru activităţi non-profit de interes local-„Proiecte activităţi de tineret”, conform anexelor nr.6/6A-6I la prezenta hotărâre;
Art. 7 Se numește Comisia de evaluare a proiectelor care vor beneficia de finanţare de la bugetul local al Municipiului Roman, pe anul 2020, în următoarea componenţă:
- Mihail VĂCARU
- Cristina PAL
- Cristina PRĂJESCU
- Dana-Lăcrămioara PĂIUȘ – consilier local
- Constantin HOLBAN – consilier local
Art. 7 Se numeşte comisia de soluţionare a contestaţiilor cu privire la rezultatul sesiunii de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare de la bugetul local al Municipiului Roman în anul 2020, în următoarea componenţă:
- Brândușa Holban
- Corina-Ionela POPA
- Daniela ANDREI
- Constantin GHICA – consilier local
- Radu-Cătălin CURPĂN – consilier local
Art. 8 După finalizarea procedurii de evaluare a proiectelor, comisia de evaluare va elabora un raport al procedurii de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă, care se va înainta Primarului Municipiului Roman, în vederea supunerii spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Roman;
Se aprobă anexele nr. 7.1, 7.2, 7.3 la prezenta hotarare, formulare ce fac parte din documentația procedurii.
Art. 9 Hotărârea se va comunica potrivit legii, prin grija Secretarului general al municipiului Roman, Prefectului Judeţului Neamţ, precum şi altor persoane şi autoritati interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Dana-Lăcrămioara PĂIUȘ
Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU