ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 175 din 26.07.2018
privind aprobarea vânzării unor locuințe și mandatarea S.C. MUNICIPAL LOCATO SERV S.A. în vederea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând expunerea de motive nr. 13328 din 11.07.2018 înaintată de către domnul Lucian-Ovidiu Micu – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialiate nr. 13329 din 11.07.2018 întocmit de către Biroul JuridicContencios;
Văzând avizul favorabil nr. 95 din 26.07.2018 al Comisiei pentru bugetfinanțe, avizul favorabil nr. 175 din 26.07.2018 al Comisiei juridice precum şi avizul pentru legalitate nr. 14241 din 26.07.2018 dat de către Secretarul Municipiului Roman;
Având în vedere adresa S.C. MUNICIPAL LOCATO SERV S.A. Roman nr. 1086/26.06.2018, înregistrată la Primăria municipiului Roman sub nr. 12296/27.06.2018;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum și prevederile art. 36 alin. (2), lit „c”, alin. (3), lit. „c” și art. 36, alin. (5), lit. „b” din Legea nr. 215/2001R privind administrația publică locală;
În temeiul art. 45, alin. (1) şi al art. 115, alin. (1), lit. „b”din același act normativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă vânzarea directă către dna Agafiței Daniela a apartamentului nr. 2 situat în mun. Roman, Aleea Tudor Vladimirescu, bl. 8, compus din două camere, bucătărie, baie și hol, având o suprafață utilă de 33,68 mp, cpc 14,39 mp și cpt 9,61 mp, înscris în CF a municipiului Roman nr. 50177- C1-U57, având nr. cadastral 50177-C1-U57.
Art. 2 Se aprobă Raportul de evaluare nr. 190/23.05.2018 al imobilului identificat la art. 1 întocmit de dl. Ticovschi Daniel- expert autorizat ANEVAR, prin care s-a stabilit prețul de vânzare al imobilului la 45300 lei.
Art. 3 Vânzarea locuinţei identificată la art.1 din prezenta hotărâre, se va face la preţul de 45300 lei, conform Raportului de evaluare nr. 190/23.05.2018 întocmit de dl. expert Ticovschi Daniel, cu plata preţului în rate, pe o perioadă de 10 de ani, cu o dobândă anuală de 4% și cu plata unui avans de 4530 lei, reprezentând cel puţin 10% din prețul locuinței.
Art. 4 Se aprobă vânzarea directă către dl. Stoica Petru Daniel a imobilului situat în Roman, str. Str. Ștefan cel Mare, nr. 222, compus din două camere și dependințe, având o suprafață utilă de 47,66 mp și o suprafață construită desfășurată de 98 mp, înscris în Cartea funciară nr. 56858 având nr. cadastral 56858-C1.
Art. 5 Se aprobă raportul de evaluare nr. 191/29.05.2018 al imobilului identificat la art. 4 întocmit de dl. expert Ticovschi Daniel, prin care s-a stabilit prețul de vânzare al imobilului la 37.000 lei.
Art. 6 Vânzarea locuinţei identificată la art.4 din prezenta hotărâre, se va face la preţul de 37.000 lei, conform Raportului de evaluare nr. 191/29.05.2018 întocmit de dl. expert Ticovschi Daniel.
Art. 7 Se acordă mandat S.C. Municipal Locato Serv S.A. Roman să îndeplinească toate formalitățile necesare vânzării imobillelor menționate la art. 1 și art. 2 și să semneze la notar contractul de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil.
Art. 8 La data intrării în vigoare a prezeneti hotărâri art. 3 și art. 4 din H.C.L. nr. 291/2016 se abrogă.
Art. 9 Hotărârea se va comunica potrivit legii prin grija secretarului municipiului persoanelor şi autorităţilor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Constantin GHICA
Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU