HCL nr. 170 din 29.07.2021

0
HCL nr. 170 din 29.07.2021

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 170 din 29.07.2021

privind aprobarea rectificării unor contracte de vânzare cumpărare

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând referatul de aprobare nr. 54828 din 20.07.2021 iniţiat de către dl Leonard Achiriloaei – primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate nr. 55123 din 21.07.2021 întocmit de Direcția Juridică și Administrație Publică;

Văzând avizul pentru legalitate nr. 56010 din 23.07.2021 dat de secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 63 din 27.07.2021 al Comisiei pentru urbanism și amenajarea teritoriului , precum și avizul favorabil nr. 180 din 27.07.2021 al Comisiei juridice;

Având în vedere prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale și ale O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, precum și ale H.C.L. nr. 104/14.11.2005 privind reglementarea situației arhivei fostului S.C. GOSCOM S.A. Roman;

Luând în considerare adresele transmise de Direcția Municipal Locato, înregistrate la Primăria municipiului Roman sub nr. 48752/29.06.2021, 51357/07.07.2021, 52342/12.07.2021, 52348/12.07.2021 și 54087/16.07.2021;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (14), ale art. 139, alin. 1, ale art. 140 alin. (1), precum și cele ale art. 196, alin. (1), lit. “a” din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aprobă îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 3710/20.01.1992 încheiat între RAGLT Roman și dnii Steluță Năstase-Constantin și Elena, ce are ca obiect apartamentul nr. 14, situat în blocul 6, etajul III, scara A din str. Gloriei, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorilor, respectiv Steluță-Nastasă Constantin și Elena în loc de Steluță Năstase-Constantin și Elena, Steluță-Nastasă Constantin și Elena, în loc de Roman, Steluță Nastasă Elena, în loc de Steluță Elena cum greșit s-a menționat.

Art. 2 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 9006/10.06.1992 încheiat între RAGLT Roman și dnii Zepiu Cecilia si Neculai, ce are ca obiect apartamentul nr. 26, situat în blocul 6, etajul P, scara C din str. AL. cel Bun, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorilor, respectiv Zediu Cecilia și Neculai în loc de Zepiu Cecilia si Neculai, cum greșit s-a menționat.

Art. 3 Se aprobă îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 3411/10.12.1991 încheiat între RAGLT Roman și dnii Bîrzu Culiță și Mariana, ce are ca obiect apartamentul nr. 8, situat în blocul 18.B, etajul I, scara A din str. Smirodava, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorilor, respectiv Bârzu Culiță și Marieana în loc de Bîrzu Culiță și Mariana, cum greșit s-a menționat.

Art. 4 Se aprobă îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 2180/31 iulie 1991 încheiat între RAGLT Roman și dnii Chiforeanu Gica-Gabriel și Elena, ce are ca obiect apartamentul nr. 3, situat în blocul 7, etajul I, scara A din str. N. Titulescu, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a numelui cumpărătorilor, respectiv Chiforeanu Gică– Gabriel și Elena-Mariana în loc de Chiforeanu Gica-Gabriel și Elena, cum greșit s-a menționat.

Art. 5 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare nr. 7062/20.05.1992 încheiat între RAGLT Roman și dnii Holban Mihai si Elena, ce are ca obiect apartamentul nr. 100, situat în blocul 4, etajul IV, scara A din str. V. Hugo, mun. Roman, jud. Neamț, în sensul înscrierii corecte a adresei apartamentului, respectiv str. V. Hugo, blocul 4, scara A, etajul IV, apartamentul 10 în loc de str. V. Hugo, blocul 4, scara A, etajul IV, apartamentul 100, cum greșit s-a menționat.

Art. 6 Primarul prin serviciile de specialitate și Direcția Municipal Locato va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 7 Prezenta hotărâre se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului municipiului, autorităţilor şi persoanelor interesate.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Elena CHELMUȘ

Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU