HCL nr. 119 din 30.05.2019

0
HCL nr. 119 din 30.05.2019

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 119 din 30.05.2019

privind aprobarea concesionării și închirierii unor terenuri

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând expunerea de motive nr. 9784 din 21.05.2019 înaintată de către Primarul Municipiului Roman – dnul Lucian-Ovidiu Micu, precum şi raportul de specialitate nr. 9785 din 21.05.2019 al Direcţiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;

Văzând avizul favorabil nr. 47 din 30.05.2019 al Comisiei pentru urbanism şi administrarea teritoriului, avizul favorabil nr. 119 din 30.05.2019 al Comisiei juridice, precum şi avizul de legalitate nr. 10399 din 30.05.2019 al Secretarului municipiului Roman;

Având în vedere prevederile art. 2, alin. 2 şi ale art. 13 şi 15 din Legea nr. 50/1991R modificată şi completată, ale art. 39, art. 48, alin. 3, art. 56, alin. 1 şi anexei 1 la Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul;

În temeiul dispoziţiilor art. 36, alin. 2, lit. “c” și alin. 5, lit. „a” şi „b”, ale art. 45, precum și ale art. 115, alin. 1, lit. „b” din Legea nr. 215/2001R privind administraţia publică locală;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Aprobă Studiile de oportunitate nr. 9786, 9788, 9789, 9792, 9794, 9796, 9797, 9799, 9800, 9801, 9803, 9804 din 21.05.2019 privind concesionarea unor terenuri pentru construcţii, elaborate de către Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Art. 2 Aprobă concesionarea directă și prin licitaţie publică, a terenurilor pentru construcţii înscrise în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Aprobă închirierea prin încredinţare directă a terenurilor înscrise în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Documentaţia de atribuire se va elabora în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 42/31.03.2014.

Art. 5 Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Secretarul municipiului Roman va comunica prezenta hotărâre autorităţilor şi persoanelor interesate.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,

Ioana Roxana IORGA

Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU