HCL nr. 097 din 28.04.2022

0
HCL nr. 097 din 28.04.2022

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

Nr. 97 din 28.04.2022
privind aprobarea închirierii prin licitație a unor terenuri si aprobarea documentației de atribuire prin licitație publică a contractului de închiriere

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN;

Examinând proiectul de hotărâre nr. 27091 din 13.04.2022 și referatul de aprobare nr. 26863 din 13.04.2021 înaintate de către domnul primar – dnul Leonard Achiriloaei, precum şi raportul de specialitate nr. 27280 din 14.04.2022 al Direcţiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;

Văzând avizul de legalitate nr. 28833 din 20.04.2022 al Secretarului general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 27 din 26.04.2022 al Comisiei pentru urbanism şi administrarea teritoriului, precum şi avizul favorabil nr. 108 din 26.04.2022 al Comisiei juridice;

Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr. 267 din 25.11.2021, nr. 266 din 25.11.2021, nr. 202 din 30.09.2021 și nr. 152 din 30.06.2021;

Având în vedere prevederile art. 2, alin. 2 şi ale art. 13 şi 15 din Legea nr. 50/1991R modificată şi completată, ale art. 39, art. 48, alin. 3, art. 56, alin. 1 şi anexei 1 la Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul;

În temeiul dispozițiilor art. 302-331, art. 108, alin. 1, lit. „b” și „c”, art. 129, alin. 2, lit. “c” și alin. 6, lit. „a” şi „b”, ale art. 139, alin. 3, lit. „g”, ale art. 140, alin. 1, ale art. art. 362, alin. 1, precum şi ale art. 196, alin. 1, lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Aprobă închirierea prin licitație a terenurilor înscrise în anexa nr. 1 – parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Aprobă Documentația de atribuire a contractelor de inchiriere prin licitatie publică, pentru terenul intravilan UAT Roman, conform anexei nr. 2 si nr. 2.2 – parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului va duce la îndeplinire prezenta hotărâre, împreună cu comisia de evaluare, în conformitate cu Regulamentul de organizare și desfășurare a licitațiilor publice pentru închirierea imobilelor (terenuri, clădiri) aflate în proprietatea publică și privată a Municipiului Roman.

Art. 4. Dreptul de închiriere se înscrie în Cartea Funciară de către chiriaș.

Art. 5. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă H.C.L. nr. 263 din 25.11.2021, H.C.L. nr. 264 din 25.11.2021 și H.C.L. nr. 265 din 25.11.2021 precum și orice alte dispoziții contrare.

Art. 6. Secretarul general al municipiului Roman va comunica prezenta hotărâre autorităţilor şi persoanelor interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Ștefan-Ionuț GÂRBEA

CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 19
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 2 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0