Dr.Nicolae Fălcoianu

1526

Cetăţean de onoare – titlu conferit în data de 01.12.1993


Dr. Nicolae Fălcoianu s-a născut la 3 august 1899 în comuna Lipova, judeţul Bacău. A urmat cursurile primare şi gimnaziale în comuna Lipova, liceul la Iaşi şi Baia Mare, iar ulterior, cursurile Facultăţii de Medicină din Iaşi.

În perioada interbelică, între anii 1922-1932, a fost încadrat ca medic militar în structurile Ministerului de Război.

Din anul 1935 ocupă, prin concurs, postul de medic chirurg la Spitalul ,,Precista Mare” din Roman, unde va deveni şef al Secţiei Chirurgie, și apoi director. Doctorul Nicolae Fălcoianu a avut un rol deosebit de important în redresarea şi modernizarea Spitalului „Precista Mare” din Roman. În anul 1935 spitalul era într-o situație disperată, iar prin apelul domnului doctor către Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, spitalul a primit o subvenție care a făcut posibilă redeschiderea sa la 1 aprilie 1937, fiind complet restaurat și utilat. Printre realizările sale ca director al spitalului, în cursul anilor 1941–1942, se remarcă darea în funcțiune a Serviciului de radiologie, crearea Farmaciei spitalului și deschiderea în cadrul Spitalului Precista a unei Școli de surori-infirmiere, toate acestea concurând la sporirea calității muncii în spital.

La data de 22 iunie 1941, odată cu intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, Spitalul ,,Precista Mare” din Roman a fost militarizat și a devenit Spitalul Zonă Interioară 448. Directorul spitalului din timp de pace, doctorul Nicolae Fălcoianu a fost mobilizat cu gradul de căpitan medic și a fost numit comandant al Spitalului Zonă Interioară 448.

Dr. Nicolae Fălcoianu avea o comportare plină de blândețe, de un umanism desăvârșit. Perioada eroică a activității dr. Fălcoianu este cea din anii 1941–1946, din timpul și imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, când a fost mobilizat pentru a conduce spitalul ce fusese militarizat și a muncit enorm pentru a salva atât viața cât și integritatea corporală a răniților aduși aici. Demn de remarcat, este faptul că soția acestuia, doctor Veronica Fălcoianu și căpitanul medic Radu Popovici, şef al secţiei Chirurgie a Spitalului Militar, au fost medicii de gardă din Gara orașului la data de 3 iulie 1941, atunci când în urma Pogromului de la Iaşi, ,,trenul morții” a tranzitat orașul Roman. Împreună, medicii romașcani au avut un rol important, și au sprijinit acțiunile umanitare desfășurate de către Viorica Agarici, președinta Crucii Roșii – filiala Roman în acordarea de asistenţă medicală, alimente şi îmbrăcăminte evreilor sechestrați în vagoane.

Imediat după război, a efectuat chirurgie reparatorie de înaltă clasă.

După venirea comuniștilor la putere, a fost arestat politic în anul 1950, iar după un an în teribila închisoare politică de la Suceava, el și soția sa au trebuit să se mute la Câmpulung Muscel. Acolo au fost bine primiți, putându-și continua opera de asistență medico-chirurgicală și să transmită noilor colaboratori din valoroasa lor experiență. Astfel a pierdut Romanul un chirurg neîntrecut, iar spitalul un gospodar fără egal.

Neobișnuita lui putere de muncă, dăruirea fără rezerve cauzei bolnavului și vasta lui activitate de chirurg multilateral, ne permit să-l considerăm a fi fost „un titan al artei bisturiului”.

Casa din Roman în care a locuit doctorul Nicolae Fălcoianu, a fost confiscată de către autoritățile comuniste, și a avut diverse destinaţii după cel de-Al Doilea Război Mondial. Clădirea este monument istoric, fiind, înscrisă în lista monumentelor istorice din județul Neamț.

În prezent găzduieşte expoziţia temporară, biblioteca, birourile, depozitele Muzeului de Istorie şi patrimoniul fostului Muzeu al Farmaciei şi Medicinii din Roman.

În semn de respect și prețuire, doctorului Nicolae Fălcoianu i-a fost ridicat un bust comemorativ, care se află în curtea Muzeului de Istorie din Roman.

Dr. Nicolae Fălcoianu a decedat la Câmpulung Muscel la data de 6 octombrie 1962, în urma unui infarct.

Articolul precedentProiectul de Hotărâre privind Regimul juridic, întreținerea și exploatarea locurilor de parcare situate pe raza Municipiului Roman
Articolul următorGeneral de corp de armată Vasile Bărboi