ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 91 din 27.04.2018
privind atribuirea unor denumiri
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând expunerea de motive nr. 7668 din 18.04.2018 înaintată de către Primarul Municipiului Roman – Lucian-Ovidiu Micu, precum şi raportul de specialitate nr. 7669 din 18.04.2018 întocmit de Biroul Juridic-Contencios;
Văzând avizul favorabil nr. 8 din 18.04.2018 al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, învățământ și tineret, avizul favorabil nr. 87 din 18.04.2018 al Comisiei juridice, precum şi avizul de legalitate nr. 8341 din 27.04.2018 al Secretarului municipiului Roman;
Având în vedere avizul nr. 3 din 24.04.2018 al Comisiei de avizare a atribuirii de denumiri din cadrul Instituției Prefectului – județul Neamț;
Luând în considerare prevederile art. 3 din O.G. nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 7 şi art. 8 din Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative (actualmente Ministrul Afacerilor Interne) nr. 564/2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiei de atribuire de denumiri judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
În temeiul dispoziţiilor art. 36, alin. 2, lit. „c” și alin. 5, lit. „d”, ale art. 45, precum şi ale art. 115, alin. 1, lit. ”b” din Legea nr. 215/2001R a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se atribuie Clădirii din Piața Roman-Vodă, nr. 1, în care își au sediul administrativ autoritațile publice locale ale Municipiului Roman, denumirea de ”PALATUL ADMINISTRATIV”.
Art. 2 Se atribuie sălii de festivitați aflată la parterul cladirii din Piața Roman Voda, nr. 1 – Sediul administrativ al Muncipiului Roman, denumirea de ”SALA NICOLAE MANOLESCU-STRUNGA ”.
Art. 3 Se atribuie sălii de festivitați aflată la etajul 1 al clădirii din Piața Roman Voda, nr. 1 – Sediul administrativ al Muncipiului Roman, denumirea de ”SALA UNIRII ”.
Art. 4 Secretarul municipiului Roman va comunica prezenta hotărâre autorităţilor şi persoanelor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Petru FARCAȘI
Contrasemnează
Secretarul Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU