„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
„CONSTRUIRE CREȘĂ, STRADA RENAȘTERII, MUNICIPIUL ROMAN “
Planul Național de Redresare și Reziliență
Componenta C15 – Educație
Investiția 1- Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe
Operațiunea 2- PNRR/2022/C15/02.
Obiectivul general al proiectului / Scopul proiectului: – Îmbunătățirea calității vieții şi a condiţiilor de viaţă a populaţiei şi dezvoltarea capitalului uman în Municipiul Roman, care vizează combaterea accesului limitat la educație, înainte și după învățământul obligatoriu, în special în ceea ce privește educația timpurie.
Crearea unei infrastructuri de calitate, a unui sistem de educație echitabil și a unor servicii esențiale privind oferta educațională, în mediul urban, sunt necesare în creșterea calității vieții generațiilor viitoare.
Activitățile sprjinite în cadrul axei de investiții sunt construirea unei creșe cu o capacitate de 110 locuri. Clădirea nou-construită va respecta obiectivul privind necesarul de energie primară cu cel puțin 20 % mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero conform orientărilor naționale, demonstrat prin certificate de performanță energetică.
Coordonator de investiții PNRR: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Structură de implementare: Compania Națională de Investiții
Beneficiar: UAT Municipiul Roman
Data de începere a proiectului: 29.08.2022
Data finalizării proiectului: 31.12.2025
Valoarea eligibilă nerambursabilă a proiectului: 21.667.344,35 lei (cu TVA)