ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
Nr. 256 din 17.11.2022
privind alocarea unei sume din bugetul local
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând referatul de aprobare nr. 82600 din 11.11.2022 iniţiat de Leonard Achiriloaei – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate comun nr. 82832 din 14.11.2022 întocmit de către Direcția Economică și de Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și I.T;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 84038 din 16.11.2022 dat de Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 142 din 17.11.2022 al Comisiei pentru buget-finanţe, avizul favorabil nr. 26 din 17.11.2022 al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, învăţământ şi tineret, precum şi avizul favorabil nr. 282 din 17.11.2022 al Comisiei juridice.
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. „b”, ale alin. (4), lit. „a”, ale alin. (7), lit. ,,b”, lit. „d” și lit. „e”, ale art. 155, alin (1), lit. „d” coroborat cu alin. (5), lit. „c”, precum şi ale art. 139, alin. (3), lit. „a”, ale art. 140 şi ale art. 196, alin. 1, lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă alocarea din bugetul local a sumei maxime de 300.000 lei în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a manifestărilor şi activităților specifice lunii decembrie 2022 (Ziua Națională a României, Nunta de Aur, Ședința festivă de sfârșit de an a Consiliului Local, Caleașca lui Moș Crăciun, Festivalul de Datini și Obiceiuri ,,Roman Metropolitan” și Revelionul 2023).
Art. 2. Direcţia Economică va proceda la modificarea bugetului cu suma aprobată.
Art. 3. Direcţia Economică și Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și IT vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului general al municipiului, autorităţilor şi persoanelor interesate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Roxana-Dumitrița LOHAN
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 14
Nr. total al aleșilor locali prezenți 15 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 6 Abțineri 1
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0