ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Nr. 55 din 30.03.2022
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 297 din 22.12.2021 privind aprobarea organigramei, situaţiei posturilor şi statelor de funcţii ale Spitalului Municipal de Urgenţă Roman
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 20266/2022 iniţiat de către Primarul municipiului Roman – domnul Leonard Achiriloaei, precum şi raportul de specialitate comun nr. 21223/2022 întocmit de Direcția Juridică și Administrație Publică și Serviciul Resurse Umane, Salarizare;
- avizul de legalitate nr. 21965 din 24.03.2022 dat de Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 35 din 28.03.2022 al comisiei pentru buget-finanţe, precum și avizul favorabil nr. 61 din 28.03.2022 al comisiei juridice;
Luând în considerare:
- prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale H.G. nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale;
- prevederile art. 129, alin. (2), lit. ”a” și alin. (3) lit. ”c” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
În temeiul art. 139, alin. 3, lit ”h”, al art. 140 al.(1), precum și al art. 196, alin. (1), lit. ”a” din acelasi act normativ:
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă modificarea anexei nr.2 și anexei nr. 3 ale Hotărârii Consiliului Local nr. 297 din 22.12.2021 privind aprobarea organigramei, situaţiei posturilor şi statelor de funcţii ale Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, conform anexei nr. 1 și anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul municipiului Roman prin Spitalul Municipal de Urgenţă Roman va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3. Hotărârea se comunică, potrivit legii, autorităţilor şi persoanelor interesate prin grija secretarului general al municipiului Roman.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Ștefan-Ionuț GÂRBEA
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 20 Voturi „pentru” 15
Nr. total al aleșilor locali prezenți 16 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 4 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 1