ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 110 din 26.05.2020
privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unei suprafețe de teren
Examinând referatul de aprobare nr. 9953/25.05.2020 înaintat de către Primarul Municipiului Roman – dnul Lucian-Ovidiu Micu, precum şi raportul de specialitate nr. 9954 din 25.05.2020 întocmit de către Direcția Juridică și Administrație Publică;
Văzând avizul de legalitate nr. 10005 din 26.05.2020 al Secretarului General al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 45 din 26.05.2020 al Comisiei pentru urbanism și administrarea teritoriului, avizul favorabil nr. 111 din 26.05.2020 al Comisiei juridice;
Având în vedere prevederile art. 129, alin. (2), lit. „c” și alin. 6, lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum și ale art. 332 , 333 și următoarele din același act normativ;
În temeiul art. 139, al art. 140, alin. 1, precum şi al art. 196, alin. (1), lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 (1) Se aprobă închirierea, prin licitație publică, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii anuale, prin acordul părților, a terenului în suprafață de 21 mp, neînscris în Cartea Funciară, ocupat de garaj, situat în mun. Roman, Piața Roman-Vodă, nr. 1, cu o valoare de inventar de 31 lei, cu următoarele vecinătăți:
- N- Alee acces;
- E- clădire Primăria Municipiului Roman
- S- clădire Primăria Municipiului Roman
- V- clădire Primăria Municipiului Roman.
(2) Se aprobă prețul de pornire al licitației publice de la 4 euro/mp/an, la cursul BNR din ziua plății, conform anexei nr. 4 din H.C.L. nr. 252/2019 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2020.
Art. 2 Se dă mandat Primarului municipiului Roman, prin aparatul de specialitate, să elaboreze documentația de atribuire a suprafeței de teren identificată la art. 1.
Art. 3 Cu ducere la îndeplinire a sarcinilor din prezenta hotărâre se împuternicește Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Roman.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică persoanelor interesate de către secretarul municipiului Roman.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Ioana Roxana Iorga
Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU