ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 236 din 05.11.2018
privind aprobarea încheierii unui Acord de colaborare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând expunerea de motive nr. 19382 din 19.10.2018 iniţiată de Lucian-Ovidiu Micu – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate nr. 19383 din 19.10.2018 întocmit de Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și I.T.;
Văzând avizul favorabil nr. 31 din 05.11.2018 al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, învăţământ şi tineret, avizul favorabil nr. 237 din 05.11.2018 al Comisiei juridice, precum şi avizul pentru legalitate nr. 20384 din 05.11.2018 dat de Secretarul municipiului Roman.
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 2, lit. „b”, „e”, alin. 4, lit. „a” și alin. 7, lit. „a”, al art. 45, precum şi al art. 115, alin. 1, lit. „b” din Legea nr. 215/2001R privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă Acordul de colaborare dintre Asociația Municipiilor din România și Municipiul Roman pentru organizarea concertului de muzică clasică susținut în municipiul Roman de către Orchestra Metropolitană București, în data de 11 noiembrie 2018, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2 Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și I.T. va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Prezenta hotărâre se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului municipiului, autorităţilor şi persoanelor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Iulia HAVRICI TOMȘA
Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU