Vineri, 14 iunie, începând cu ora 10.00, are loc deschiderea oficială a sezonului estival în Ștrandul din Complexul Sportiv și de Agrement Moldova. În prima zi, accesul va fi liber pentru toți cei care vor să se bucure de soare și cele trei bazine de înot. Tarifele de acces se păstrează la același nivel cu anul trecut, de 12 lei pentru adulți și 6 lei pentru copii și pensionaride luni și până joi și de 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii și pensionari – de vineri și până duminică. Copiii sub 3 ani și persoanele cu handicap beneficiază de intrare liberă. În prima zi de deschidere a Ștrandului, parcarea va fi gratuită, în limita locurilor disponibile, după care tariful va fi de 1 leu pe oră.
Zona de picnic deja se bucură de succes, în săptămâna 3-9 iunie, fiind închiriate 47 de foișoare, încasându-se în total suma de 2.495 lei, cele mai multe foișoare fiind închiriate sâmbătă (16) și duminică (25). Foișoarele cu 6-8 locuri pot fi închiriate pentru suma de 30 lei – pentru 4 ore, în timp ce foișoarele de 12-14 locuri pot fi închiriate pentru suma de 45 de lei – pentru 4 ore. După expirarea celor 4 ore, în cazul în care utilizatorii doresc prelungirea duratei, plata se va face cu ora, la tariful de 8 lei/oră – pentru foişoarele cu 6-8 locuri şi de 12 lei/oră – pentru foişoarele cu 12-14 locuri.

Articolul precedentPublicație căsătorie 16 iunie 2019
Articolul următorCertificate de Urbanism mai 2019