În data de 3 aprilie 2019, Municipiul Roman a semnat, la Lyon, un Pact de Amiciție – Preambul Protocol de colaborare cu Orașul Montluçon, Departamentul Allier, Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, din Republica Franceză, cu prilejul participării delegației oficiale a Municipiului Roman la Forumul cooperării descentralizate Franța–România.
De asemenea, în perioada 14–16 mai 2019, o delegație din partea orașului Montluçon a participat la manifestările organizate cu prilejul Zilelor municipiului Roman 2019.
În perioada 3–6 octombrie 2019, în cadrul vizitei de lucru în orașul Montluçon, Franța, delegația Municipiului Roman, a participat la un simpozion pe tema dezvoltării durabile: tratarea apelor uzate, a deșeurilor din plastic și electronice, la vizitarea unor fabrici, la proiecte educaționale, precum și la inaugurarea târgului comercial.
În urma invitației domnului Frédéric Laporte, Primarul orașului Montluçon, Departamentul Allier, Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, din Republica Franceză, o delegație oficială din partea Municipiului Roman a participat la Târgul Expozițional Montluçon care a avut loc în perioada 4–7 octombrie 2024. Cu acest prilej, delegația oficială a Municipiului Roman a participat alături de orașele înfrățite cu orașul Montluçon, Guimarães (Portugalia), Igualada (Spania), Leszno (Polonia) la un eveniment de tradiție în regiune: Târgul Expozițional Montluçon. În cadrul vizitei, s-a discutat despre proiectele majore ale regiunii, despre viitorul relațiilor noastre și despre posibilitatea extinderii cooperării pe diverse planuri. Această întâlnire a reprezentat o oportunitate excelentă de a consolida relațiile dintre Municipiul Roman și orașul Montluçon, precum și de a dezvolta noi parteneriate care să aducă beneficii ambelor comunități
Cu prilejul Zilelor municipiului Roman 2025, de Ziua Diplomației, în data de 22 mai 2025 a fost semnat Acordul de Cooperare–Anexă la H.C.L. nr. 108 din 08.05.2025 între Municipiul Roman, Județul Neamț din România și Orașul Montluçon, Departamentul Allier, Regiunea Auvergne-Rhône-Alpes din Republica Franceză. În cadrul cooperării, părțile vor sprijini dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniile: administrație publică locală, comerț, agricultură, educație, cultură, sănătate, mediu, turism, sport, situații de urgență, servicii de protecție socială și servicii de utilitate publică, potrivit competențelor de care dispun și în conformitate cu legislațiile în vigoare în România și Republica Franceză. Întâlnirea oficială dintre reprezentanții celor două administrații locale a avut loc la Sala Unirii a Primăriei Roman, iar semnarea Acordului de Cooperare între cele două orașe s-a făcut în prezența consilierilor locali, directori din Primăria Roman, invitați oficiali de la instituțiile romașcane.