General de corp de armată Vasile Bărboi

1205

Cetăţean de onoare – titlu conferit în anul 1994


S-a născut la data de 7 februarie 1922 în orașul Roman. A urmat clasele primare la Școala nr. 1 „Vasile Alecsandri” din Roman, iar cursurile secundare la Liceul ,,Roman-Vodă”, în perioada 1932 – 1940.

Între anii 1940 – 1942, a urmat Școala Militară de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană din București. Tânăr sublocotenent, a fost repartizat direct pe front, la Cotul Donului, la Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană, în funcția de comandant de secție.

A participat la toată Campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial, atât pe frontul de Est cât și pe cel de Vest. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade și panglică de virtute militară.

A absolvit Academia Militară în anul 1951 și a îndeplinit funcții de răspundere în diferite eșaloane ale armatei, șef al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat, ajungând General și apoi Șef de Stat Major al Comandamentului Artileriei Forțelor Armate Române (1970-1981).

A fost pensionat în anul 1981 și s-a dedicat studiului arhivelor și cercetării memorialistice. Generalul Vasile Bărboi s-a consacrat redactării și tipăririi monumentalei lucrări ,,Veteranii pe drumul onoarei și jertfei”, un ciclu de cinci volume. A publicat de-a lungul timpului numeroase articole de istorie militară în publicații de specialitate.

Generalul de corp de armată Vasile Bărboi a încetat din viață în data de 13 septembrie 2005 și este înmormântat în Cimitirul Militar Ghencea din București.

Articolul precedentDr.Nicolae Fălcoianu
Articolul următorŞtefania Bajura