Constantin C. Iliescu (1892-1978) academician profesor doctor, întemeietorul cardiologiei moderne din România

    0
    259

    Cetățean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. nr. 93 din 27.04.2018


    Prof. dr. Constantin C. Iliescu s-a născut pe 15 septembrie 1892, la Roman, în familia generalului Constantin Iliescu. Mama sa, Olimpia Makarovitsch era sora generalului de divizie Gheorghe V. Makarovitsch, erou al Războiului de Independenţă, decorat cu Legiunea de Onoare franceză. Constantin C. Iliescu a absolvit liceul la Iaşi şi a urmat cursurile Facultății de Medicină din Bucureşti. În anul 1919 a primit o bursă şi a studiat, timp de patru ani, în Anglia. După terminarea studiilor a revenit în România, unde s-a dedicat activităţii didactice.

    De numele prof. dr. Constantin C. Iliescu se leagă constituirea primei unităţi cu profil de cardiologie, primul centru de asistenţă curativă şi profilactică a cardiacilor şi a unui cabinet de consultaţii realizate în cadrul Spitalului Brâncovenesc, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

    În anul 1950, prof. dr. Constantin C. Iliescu a înfiinţat şcoala de pregătire a medicilor cardiologi, în condiţii moderne, cu unitate coronariană, sală de cateterism, teste de evaluare şi servicii de recuperare.

    Academicianul prof. dr. Constantin C. Iliescu este creatorul şcolii moderne de cardiologie, a reţelei de cardiologie din România şi a unei instituţii unice în lume la acea vreme, instituţie numită ASCAR (ASistenţa CARdiacilor).

    Datorită prof. dr. C.C. Iliescu s-a dezvoltat şi o reţea de cardiologie prin crearea secţiilor de cardiologie în centrele universitare şi a serviciilor de cardiologie în principalele oraşe din ţară.

    În semn de apreciere și de recunoștință pentru întreaga sa activitate, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București poartă numele celui care este considerat fondatorul cardiologiei moderne din România.

    A încetat din viață pe 30 octombrie 1978, la București.