ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
Nr. 263 din 28.11.2022
privind aprobarea listei de priorităţi, în vederea repartizării locuinţelor destinate specialiștilor din sănătate, construite în Roman de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Examinând referatul de aprobare nr. 77518 din 26.10.2022 întocmit de către Primarul municipiului Roman – domnul Leonard Achiriloaei, precum şi raportul de specialitate nr. 77521 din 26.10.2022 întocmit de către Biroul Evidenţă Patrimoniu și Asociații de Proprietari din cadrul Direcției Juridice și Administraţie Publică Locală;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 86231 din 23.11.2022 dat de către Secretarul General al Municipiului Roman, avizul favorabil nr. 52 din 25.11.2022 al Comisiei pentru Administraţie Publică Locală, Sport şi Turism, precum și avizul favorabil nr. 291 din 25.11.2022 al Comisiei Juridice;
În temeiul prevederilor Legii nr. 114/1996R – Legea locuinţei, ale H.G. nr. 592/10.05.2006 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin H.G. nr. 962/2001, precum şi dispoziţiile H.C.L. Roman nr. 69/2020;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. „c” și alin. 7, lit. „q”, ale art. 139, alin. 3, lit. „g”, ale art. 140, precum și ale art. 196, alin. 1, lit. „a”, din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă lista de priorități A.N.L., în vederea repartizării locuinţelor construite în Roman de către Agenţia Naţională pentru Locuințe, destinate specialiștilor din sănătate, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Roman și Comisia pentru repartizarea locuințelor ANL vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 3. Hotărârea se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului municipiului Roman, persoanelor şi autorităţilor interesate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Roxana-Dumitrița LOHAN
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 19
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 2 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0