HCL nr. 107 din 12.05.2022

0
HCL nr. 107 din 12.05.2022

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

Nr. 107 din 12.05.2022
privind prelungirea unor termene
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând proiectul de hotărâre nr. 30316 din 02.05, referatul de aprobare nr. 30319 din 02.05.2022 înaintate de către Primarul Municipiului Roman – domnul Leonard Achiriloaei, precum şi raportul de specialitate nr. 30323 din 02.05.2022 al Direcției Juridice și Administrație Publică;

Văzând avizul de legalitate nr. 31857 din 06.05.2022 al Secretarului General al Municipiului Roman, avizul favorabil nr. 33 din 09.05.2022 al Comisiei pentru urbanism şi administrarea teritoriului, precum și avizul favorabil nr. 120 din 09.05.2022 al Comisiei juridice;

Având în vedere dispozițiile art. 297 din Ordonanță de Urgență a Guvernului numărul 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, cu modificările si completările ulterioare;

Luând act de Hotărârea Consiliului Local Roman cu numărul 264 din 12.12.2017 privind aprobarea încheierii unui acord de parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială Neamț și darea în administrare a unor terenuri, modificată prin H.C.L. 285 din 21.12.2017 privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 264/2017, H.C.L. 120 din 30.05.2018 privind aprobarea transmiterii unui teren din proprietatea Municipiului Roman în proprietatea Județului Neamț și H.C.L. 82 din 18.04.2019 privind aprobarea transmiterii unor terenuri din proprietatea publică a Municipiului Roman în proprietatea publică a Județului Neamț;

Având în vedere adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului cu numărul 11902 din 06.04.2022 privind stadiul investițiilor din cadrul proiectelor aflate in derulare;

Luând în considerare adresa Consiliului Județean Neamț cu numărul 10256 din 14.04.2022, înregistrată la Municipiul Roman sub numărul 27739 în 15.04.2022 privind acordarea unor noi termene;

În temeiul art. 129, alin. 2, lit. „c” și alin. (6), lit. „a”, al art. 139, alin. 2, lit. „g”, al art. 140, precum şi al art. 196, alin. 1, lit. „a” din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE

Art. 1. Se modifică art. 2. (2) din Hotărârea Consiliului Local Roman cu numărul 264 din 12.12.2017, modificată prin H.C.L. 285 din 21.12.2017, care va avea următorul conținut:
„ În condițiile în care până la data de 31.12.2023 nu se realizează proiectul propus de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, terenul revine în proprietatea publică a Municipiului Roman.”

Art. 2. Se modifică art. 2. din Hotărârea Consiliului Local Roman cu numărul 120 din 30.05.2018, care va avea următorul conținut:
„ În condițiile în care până la data de 31.12.2023 nu se realizează proiectul propus de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, terenul revine în proprietatea publică a Municipiului Roman.”

Art. 3. Se modifică art. 2. din Hotărârea Consiliului Local Roman cu numărul 82 din 18.04.2019, care va avea următorul conținut:
„ În condițiile în care până la data de 31.12.2023 nu se realizează proiectul propus de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, terenul revine în proprietatea publică a Municipiului Roman.”

Art. 4. Se aprobă modificarea H.C.L. nr. 264 din 12.12.2017 modificată prin H.C.L. nr. 285 din 21.12.2017, H.C.L. nr. 120 din 30.05.2018 și a H.C.L. nr. 82 din 18.04.2019.

Art. 5. Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 264 din 12.12.2017 modificată prin H.C.L. nr. 285 din 21.12.2017, H.C.L. nr. 120 din 30.05.2018 și ale H.C.L. nr. 82 din 18.04.2019, rămân neschimbate.

Art. 6. Primarul Municipiului Roman, prin serviciile de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei.

Art. 7. Hotărârea se va comunica potrivit legii, prin grija Secretarului general al municipiului Roman, persoanelor şi autorităţilor interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Constantin Ghica

CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 20
Nr. total al aleșilor locali prezenți 20 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 1 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0