HCL nr. 086 din 28.04.2022

0
HCL nr. 086 din 28.04.2022

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

Nr. 86 din 28.04.2022
privind încheierea unui Acord de asociere
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând proiectul de hotărâre nr. 27189 din 13.04.2022 și referatul de aprobare nr. 27240 din 14.04.2022 iniţiate de către domnul Leonard Achiriloaei – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate comun nr. 27598 din 15.04.2022 întocmit de Direcția Economică și Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și IT;

Văzând avizul pentru legalitate nr. 28833 din 20.04.2022 dat de Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 53 din 26.04.2022 al Comisiei pentru buget finanţe, avizul favorabil nr. 10 din 26.04.2022 al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, învăţământ şi tineret, precum şi avizul favorabil nr. 96 din 26.04.2022 al Comisiei juridice;

Examinând adresa nr. 3089/11.04.2022 și înregistrată la Primăria municipiului Roman sub nr. 26332/11.04.2022, înaintată de Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman;

Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. „e”, ale alin. (4), lit. „a”, ale alin. (7), lit. „a” și „e”, alin. (9), lit. „a” și „c”, ale art. 154, alin. (6), ale art. 155, alin (1), lit. „d” coroborat cu alin. (5), lit. „c”, ale alin. (7), precum și ale art. 139, alin. 3, lit. „f”, art. 140 și ale art. 196, alin. 1, lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1. Se aprobă încheierea Acordului de asociere dintre Municipiul Roman și Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman, pentru organizarea în bune condiții a evenimentului educațional de interes public regional și local – Concursul Regional interdisciplinar de matematică α și Ω – ediția a XIX-a, la Roman, în perioada 06–08 mai 2022, conform anexei la prezenta  hotărâre.

Art. 2. Se mandatează Primarul municipiului Roman, prin serviciile specializate, să încheie și să semneze în numele și pentru Municipiul Roman, Acordul de asociere cu Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman, așa cum a fost aprobat prin prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă alocarea din bugetul local a sumei maxime de 4.000 lei pentru organizarea în bune condiții a evenimentului educațional de interes public regional și local – Concursul Regional interdisciplinar de matematică α și Ω – ediția a XIX-a, la Roman, în perioada 06–08 mai 2022.

Art. 4. Direcția Economică va proceda la modificarea bugetului cu suma aprobată.

Art. 5. Direcția Economică și Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și IT vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6. Prezenta hotărâre se va comunica potrivit legii, prin grija secretarului general al municipiului, autorităţilor şi persoanelor interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Ștefan-Ionuț GÂRBEA

CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 19
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 2 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0