Cetăţean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. 46 din 25.04.2012
S-a născut pe 7 aprilie 1949 în comuna Horia judeţul Neamţ. A absolvit Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti, Facultatea de Comandă de Stat Major, fiind ofiţer activ în Ministerul Apărării Naţionale până în anul 1988 când a fost trecut în rezervă.
În perioada Revoluţiei din decembrie 1989, Alexandru Radu Timofte a făcut parte din conducerea comitetului FSN din municipiul Roman iar în legislaturile 1990-2004 a fost ales ca senator de Neamţ.
În luna februarie 2001, a fost numit în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2006.
În perioada cât a reprezentat Romanul şi judeţul Neamţ în Parlamentul României, Alexandru Radu Timofte a făcut demersuri pentru construirea Sălii Polivalente, reabilitarea şoselei E85 pe tronsonul care tranzitează municipiul Roman, furnizarea non-stop a apei potabile în Roman.
A avut un rol important în atribuirea statutului de „colegiu” pentru două licee din Roman respectiv Colegiul Naţional Roman Vodă şi Colegiul Tehnic Miron Costin.
În perioada cât a deţinut şefia S.R.I., activitatea desfăşurată de Alexandru Radu Timofte a fost apreciată şi în afara graniţelor ţării dând dovadă de seriozitate şi profesionalism.
Este autorul a peste 30 de lucrări specifice domeniilor în care a activat, de referinţă pentru vastul domeniu al siguranţei:
- Lungul drum al serviciilor secrete către democraţie
- Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea lumii informaţiilor secrete
- Reforma Serviciului Român de Informaţie – argumente şi fapte
- Reforma Serviciului Roman de Informaţie – continuitate şi schimbare
- Marea provocare a începutului de mileniu – securitatea în societatea globalizată
Prin personalitatea şi întreaga activitate, dl. Alexandru Radu Timofte a oferit un model de ataşament faţă de ţară şi de valorile democraţiei.