HCL nr. 264 din 28.11.2022

0
HCL nr. 264 din 28.11.2022

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

 Nr. 264 din 28.11.2022
privind revocarea dreptului de administrare asupra unui imobil

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând referatul de aprobare nr. 85126 din 21.11.2022 înaintat de către Primarul Municipiului Roman – dnul Leonard Achiriloaei, precum şi raportul de specialitate nr. 85525 din 22.11.2022 al Direcției Juridice și Administrație Publică;

Văzând avizul de legalitate nr. 86231 din 23.11.2022 al Secretarului general municipiului Roman, avizul favorabil nr. 92 din 25.11.2022 al Comisiei pentru urbanism şi administrarea teritoriului, precum și avizul favorabil nr. 292 din 25.11.2022 al Comisiei juridice;

Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 25/31.03.2005 privind aprobarea transferului unui imobil din administrarea Colegiului Național Roman Vodă în administrarea Liceului cu Program Sportiv Roman;

Luând în considerare adresa nr. 2988/11.07.2022 a I.P.J. Neamț, înregistrată în intituția noatră cu nr. 49837/19.07.2022, precum și situația de fapt reținută de organul de control și consemnată în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 11.07.2022, anexă la adresa menționată mai sus;

Văzând prevederile art. 867-870 din Codul Civil ce reglementează ca normă generală exercitarea dreptului de administrare asupra proprietăţii publice a autorităţilor administraţiei publice locale, dispozițiile art. 608 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și art. 3 și art. 12 din Legea nr. 213/1998, act normativ sub imperiul căruia a fost constituit dreptul de administrare în favoarea Liceului cu Program Sportiv Roman;

În temeiul art. 129, alin. (2), lit. „c”, ale art. 139, alin. (3), lit. „g”, ale al art. 140, precum și al art. 196, alin. (1), lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul adminstrativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1. Se aprobă revocarea dreptului de administrare al Liceului cu Program Sportiv Roman asupra imobilului situat în mun. Roman, str. Tineretului nr. 24, având o suprafață construită la sol de 291 mp, compusă din două săli bibliotecă, sală lectură, cabinet informatică, birou și grup sanitar, încris în Cartea Funciară municipiului Roman nr. 55831 și având nr. cadastral 55831-C1 (monumentul Casa Cantacuzino, înscris în Lista Monumentelor istorice cu nr. LMI NT-II-a-B -10693.02).

Art. 2. De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, imobilul menționat la art. 1 revine în administrarea directă a Consiliului Local Roman.

Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Roman prin Biroul Juridic-Contencios şi Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului şi unitatea de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică Liceul cu Program Sportiv Roman.

Art. 4. La data intrări în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile H.C.L. nr. 25/2005 se abrogă.

Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică autorităţilor şi persoanelor interesate prin grija Secretarului Municipiului.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Roxana-Dumitrița LOHAN

CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 13
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 2 Abțineri 4
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 2