Oraşul Grugliasco – Italia

1228

Un moment important în dezvoltarea spiritului comun de unitate şi fraternitate europeană l-a reprezentat semnarea în data de 21 mai 2010 a unui Pact de Amiciţie ca angajament solemn de înfrăţire a celor două localităţi: Roman şi Grugliasco în vederea colaborării permanente pe plan social, cultural, artistic, ştiinţific şi sportiv, a identificării programelor comune de dezvoltare a turismului şi a promovării relaţiilor economice reciproc avantajoase.

Astfel, în perioada 3–6 iunie 2011, la invitaţia primarului oraşului Grugliasco, dott. Marcello Mazzu, o delegaţie din Primaria Roman a fost prezentă la manifestările organizate cu ocazia zilelor oraşului Grugliasco „Pallio della Gru„.
Semnare documente – 04 octombrie 2009
Cu această ocazie au fost discutate şi dezbătute modurile de colaborare şi aprofundare a relaţiilor prevăzute în Pactul de Amiciţie încheiat între comunităţile noastre, un prim pas fiind realizat deja de către partea italiană prin includerea Romanului într-un Proiect cu finanţare europeană la care a fost invitată să participe o delegaţie din Roman care să cuprindă elevi din şcolile romaşcane cu vârste de 15 şi 18 ani şi un profesor coordonator. Această acţiune s-a numit „Meeting Eorolys 2001” şi a avut loc la Rivoli în perioada 1-9 iulie 2011. De asemenea se are în vedere un proiect de colaborare cu şcoli profesionale cu profil mecanic şi stabilirea de contacte între şcolile noastre.

Articolul precedentOraşul Tielt – Belgia
Articolul următorOraşul Gedera – Israel