ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
Nr. 115 din 12.06.2020
privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 39 din 27.02.2020 privind transmiterea în folosința gratuită a unui teren în vederea extinderii Cimitirului Uman din cartierul Nicolae Bălcescu
Examinând referatul de aprobare nr. 10664 din 04.06.2020, întocmit şi înaintat de către Primarul municipiului Roman – dnul Lucian-Ovidiu Micu, precum și raportul de specialitate comun nr. 10855 din 05.06.2020 întocmit şi înaintat de către Direcția Juridică și Administrație Publică și Direcția Urbanism și Amenajarea Teritoriului;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 11023 din 09.06.2020 dat de către Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 48 din 10.06.2020 al Comisiei pentru urbanism și administrarea teritoriului, precum și avizul favorabil nr. 115 din 10.06.2020 al Comisiei juridice;
Având în vedere solicitarea nr. 330/15.07.2019 a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului – Protopopiatul Roman, prin care solicită modificarea și completarea unor prevederi din cuprinsul art.1) din H.C.L. nr. 39 din 27.02.2020;
În conformitate cu prevederile art. 8, alin. 1 și 2 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 489/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. “b”, “d” și “e” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1), art. 140, alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. “a” din același act normativ;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă modificarea și completarea art. 1 din H.C.L. nr. 39/2020, care va avea următorul cuprins:
- „ Se aprobă darea în folosință gratuită a unei suprafețe de teren de 21.300 mp, înscrisă în CF a Municipiului Roman sub nr. 54561, cu valoare de inventar de 455,892 – teren proprietate privată a Municipiului Roman, precum și a împrejmuirii și aleilor, către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului – Parohia „Sf. Ilie”, în vederea extinderii cimitirului uman parohial existent în cartierul Nicolae Bălcescu, pe durata existenței acestui cimitir, aflat pe terenul proprietate al parohiei, conform TP 17878/17.10.2016, și în scopul construirii pe cheltuiala proprie a unei clădiri cu funcțiunea lăcaș de cult, capelă și sediu administrativ.
- Pentru terenul ocupat de construcție dreptul de folosință gratuită se acordă pe toată durata existenței construcției.
- Beneficiarul dreptului de folosință gratuită va atribui locurile de înhumare în cimitirul realizat pe terenul prevăzut la articolul 1 și va prelua și soluționa, cu celeritate, solicitările transmise și prin Direcția MUNICIPALLOCATO, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Local Roman.
- Cimitirul extins va fi administrat de Parohia „Sf. Ilie” – Roman.
- Pe baza prezentului protocol se va nota în Cartea Funciară dreptul de folosință gratuită.
- Dreptul de folosință cu titlul gratuit acordat încetează conform dispozițiilor art. 874, alin (3) din Noul Cod Civil.”
Art. 2 Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 39 din 27.02.2020 rămân neschimbate.
Art. 3 Prezenta hotărâre se va comunica potrivit legii, prin grija Secretarului general al municipiului Roman, autorităţilor şi persoanelor interesate.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Ioana Roxana Iorga
Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU