ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E
HOTĂRÂRE DE APROBARE A DOCUMENTAŢIEI TEHNICO-ECONOMICE ŞI A INDICATORILOR TEHNICOECONOMICI, A PROIECTULUI ŞI A CHELTUIELILOR CE VOR FI EFECTUATE ÎN CADRUL PROIECTULUI:
„CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE ŞI EXTINDEREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL ROMAN”
Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3: „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiţii 3.1: Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice”, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea C: „Iluminat Public”, Apel de proiecte Nr. POR/2018/3/3.1/C/1/7 regiuni
Nr. 175 din 06.08.2019
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN
Analizând referatul de aprobare nr. 14990 din 05.08.2019 înaintat de către domnul Primar Lucian-Ovidiu Micu, precum şi raportul de specialitate nr. 14993 din 05.08.2019 al Serviciului Achiziţii publice şi Managementul Proiectelor;
Văzând avizul favorabil nr. 75 din 06.08.2019 al Comisiei pentru buget – finanţe, avizul favorabil nr. 176 din 06.08.2019 al Comisiei juridice, precum şi avizul de legalitate nr. 15089 din 06.08.2019 al Secretarului general al municipiului,
Având în vedere Apelul de proiecte Nr. POR/2018/3/3.1/C/1/7 regiuni, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3: „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritate de investiţii 3.1: „Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor”, Operaţiunea C: „Iluminat Public”,
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată,
În baza prevederilor art. 129, alin. 2, lit. “b” , alin. 4, lit. “d”, alin. 7, lit. “n”, ale art. 139, ale art. 14, alin. 1, precum şi ale art. 196, alin. 1, lit. ”a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administarativ,
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 Se aprobă proiectul: „CREŞTEREA EFICIENŢEI ENERGETICE ŞI EXTINDEREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL ROMAN”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3: „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiţii 3.1: Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice”, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea C: „Iluminat Public”, Apel de proiecte Nr. POR/2018/3/3.1/C/1/7 regiuni;
Art. 2 Se aprobă documentaţia tehnico – economică şi indicatorii tehnico – economici pentru obiectivul „Creşterea eficienţei energetice şi extinderea sistemului de iluminat public din Municipiul Roman”;
Art. 3 Se aprobă valoarea totală a proiectului: „Creşterea eficienţei energetice şi extinderea sistemului de iluminat public din Municipiul Roman”, în cuantum de 18.298.770,13 lei (inclusiv T.V.A.);
Art. 4 Se aprobă contribuţia proprie în proiect a Municipiului Roman, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 342.041,19 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului „Creşterea eficienţei energetice şi extinderea sistemului de iluminat public din Municipiul Roman”;
Art. 5 Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Creşterea eficienţei energetice şi extinderea sistemului de iluminat public din Municipiul Roman”, pentru implementarea proiectului în condiţii optime, se vor asigura din bugetul local;
Art. 6 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării / decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale;
Art. 7 Se împuterniceşte domnul Lucian-Ovidiu Micu – Primarul Municipiului Roman, Judeţul Neamţ, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Roman;
Art. 8 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediul C.L. al Municipiului Roman, Judeţul Neamţ şi publicare pe site-ul propriu al Primăriei Municipiului Roman, Judeţul Neamţ;
Art. 9 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 266 din 06.12.2018 se va modifica și completa corespunzător.
Art. 10 Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul municipiului Roman în vederea ducerii sale la îndeplinire, astfel:
- Primarului Municipiului Roman, Judeţul Neamţ – dnul Lucian-Ovidiu Micu;
- Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord – Est;
- Serviciului Achiziţii publice şi Managementul Proiectelor – Municipiul Roman;
- Direcţiei Economice – Municipiul Roman;
Prezenta hotărâre a fost adoptată astăzi, 06.08.2019, cu un număr de 15 voturi pentru, voturi abţineri 0, voturi împotrivă 0, din totalul de 15 consilieri prezenţi.
Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Dragoș-Viorel MOROȘANU
Contrasemnează,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU